Accidente cu schiori vitezomani, pe pârtiile din Straja

Home Stiri la zi Accidente cu schiori vitezomani, pe pârtiile din Straja
Accidente cu schiori vitezomani, pe pârtiile din Straja

Salvamontiştii din staţiunea Straja atrag atenţia asupra accidentărilor petrecute pe pârtiile de schi, în condiţiile în care schiorii nu îşi adaptează viteza de coborâre la experienţa pe care o au în practicarea acestui sport de iarnă, avertizând, totodată, şi asupra pericolului pe care îl reprezintă folosirea boburilor din plastic în zonele neamenajate pentru sănii.

„Între Crăciun şi Anul Nou am avut 40 de solicitări, în 26 de cazuri fiind nevoie ca persoanele rănite să fie transportate la spital cu ambulanţele SMURD. De asemenea, în minivacanţa de Anul Nou au fost consemnate 16 accidentări, dintre care jumătate au avut nevoie de evacuare cu ambulanţa. Au fost fracturi, traumatisme lombare şi diverse plăgi”, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, şeful Salvamont Straja- Lupeni, George Resiga.

Cu un strat de zăpadă bătută de circa 30 de centimetri, starea pârtiilor din Straja este bună, ele fiind cotate cu nota 8 în condiţiile în care în zonă a nins în în urmă cu o zi şi se mai aşteaptă să cadă zăpadă.

Salvamontiştii recomandă turiştilor să nu plece pe trasee fără să anunţe la punctele Salvamont, deoarece vremea este închisă, iar vizibilitatea este scăzută din cauza ceţei. De asemenea, există cornişe de zăpadă în zonele viscolite, iar abordarea greşită a acestora poate declanşa avalanşe.

Aproape 3.000 de turişti s-au aflat în staţiunea Straja de Anul Nou, o parte dintre ei încheindu-şi deja minivacanţa. În prezent, salvamontiştii au estimat că în Straja mai sunt circa 1.500 de turişti, între care se numără şi elevi aflaţi în tabere de iarnă.

AGERPRES 

Foto: Arhivă / Complex Montana