Majoritatea medicilor de familie din județul Hunedoara nu au semnat contractele cu Casa de Asigurări de Sănătate

Medicii de familie care nu au semnat până miercuri actele adiţionale la contractele cu casele de asigurări de sănătate din judeţe au acordat consultaţii pro bono, însă nu au eliberat reţete pentru medicamente compensate sau gratuite ori trimiteri pentru servicii decontate de CAS. La Sibiu, deşi toţi medicii au semnat documentele respective, nu au eliberat reţete şi trimiteri, în semn de solidaritate cu colegii din ţară, care protestează, prin nesemnarea documentelor cu CAS, faţă de problemele din sistem. În alte cazuri, medicii de familie au consultat doar pacienţii cu boli cronice sau handicap ori gravidele şi au efectuat vaccinările.

Colegiul Judeţean al Medicilor (CMJ) Hunedoara susţine „fără rezerve” revendicările medicilor de familie din judeţ, care refuză „justificat” continuarea relaţiei contractuale cu Casa Judeţeană de Sănătate (CJA), până la rezolvarea revendicărilor acestora, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, preşedintele CMJ Hunedoara, dr. Grigore Crişan.

„Majoritatea medicilor de familie din judeţ nu a semnat contractul cu Casa de Asigurări de Sănătate. Sunt afectaţi aproximativ 300.000 de pacienţi la nivelul judeţului Hunedoara. Noi suntem alături de pacienţi, îi sprijinim, îi consultăm, le dăm reţete. Sistemul este extrem de birocratizat şi susţinerea financiară este foarte slabă. Suntem şi vom fi alături de medicii de familie pe toată durata protestului”, a spus dr. Crişan.

La rândul său, secretarul CMJ Hunedoara, medicul de familie Alexandru Negruţiu, a ţinut să precizeze că activitatea cabinetelor medicilor de familie se derulează după programul anunţat, însă nu pot fi emise bilete de trimitere la specialişti sau reţete compensate. „Nu se vor închide cabinetele medicale. Vom face totul pro bono, vom fi la cabinete şi vom face consultaţii gratuite. Vom emite reţete simple, dar nu vom putea acorda reţete compensate sau bilete de trimitere”, a declarat dr. Negruţiu.

În judeţul Hunedoara sunt 228 de medici de familie, majoritatea medici primari cu o vechime în profesie de peste 25 de ani.

AGERPRES