La Petrila tinerele familii sunt interesate de construirea locuințelor pe terenuri atribuite în baza Legii 15/2003

Home Administrație La Petrila tinerele familii sunt interesate de construirea locuințelor pe terenuri atribuite în baza Legii 15/2003
La Petrila tinerele familii sunt interesate de construirea locuințelor pe terenuri atribuite în baza Legii 15/2003

În orașul Petrila construcția de apartamente este prioritară pentru edili, fapt dovedit chiar pe finalul anului trecut, atunci când 20 de familii tinere ale orașului au primit apartamente noi, moderne, într-un bloc nou de locuințe tip ANL.

Cu toate acestea încă mai există cereri de locuințe care se află în așteptare, iar edilii promit că aceste construcții vor continua. În paralel cu dezvoltarea spațiului locativ al orașului Petrila, se află și preocuparea pentru atribuirea terenurilor din domeniul administrativ pentru tinerii caredoresc să își construiască propria casă.

Astfel, două familii din Petrila vor trebui ca anul acesta să înceapă lucrările de construcție la propriile case. Autoritățile locale petrilene le-au acordat terenuri, în baza Legii 15/2003, iar acum tinerii au obligația ca într-un an de zile să inițieze lucrările de construcție.

Legea 15/2003, republicată în Monitorul Oficial, partea I nr. 182 din 13 martie 2014, reglementează regimul atribuirii, la cerere, tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani a unei suprafețe de teren, din terenurile aflate în domeniul privat al unităților administrativ-teritoriale, pentru construirea unei locuințe proprietate personală.

 

”Ceea ce este foarte important, este faptul că atribuirea terenului se face în folosință gratuită pe durata existenței locuinței proprietate personală, în limita suprafețelor disponibile, prin hotărâre a Consiliului Local al localității în care este situat terenul, iar atribuirea terenurilor se face în ordinea de prioritate stabilită pe baza unor criterii aprobate prin hotărâre a Consiliului Local”, se arată în documentele aprobate de Consiliul Local al orașului Petrila.

De asemenea, la Articolul 6 al aceleiași legi se specifică faptul că:

(1) Beneficiarul terenului pentru construirea unei locuințe proprietate personală este obligat săînceapă construcția locuinței în termen de un an de la data atribuirii terenului și să o realizeze cu respectarea prevederilor Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicata, cu modificările și completările ulterioare.

(2) In cazul nerespectării condițiilor prevăzute la alin. (1), prin hotărâre a consiliului local i se retrage beneficiarului dreptul de folosință asupra terenului atribuit.

(3) Planurile urbanistice zonale (PUZ) si planurile urbanistice de detaliu (PUD) privind ansambluri de locuințe-tip înșiruite sau cuplate care se realizează pe terenuri identificate potrivit art. 1 alin. (2) se inițiazăși se finanțează de consiliile locale.

Două familii din Petrila au primit terenuri în suprafață de câte 400 de metri pătrați fiecare pentru construirea propriilor case.