Elevii şi preşcolarii se vor întoarce luni la cursuri

Home Educație Elevii şi preşcolarii se vor întoarce luni la cursuri

Elevii şi preşcolarii se vor întoarce luni la cursuri după o vacanţă de trei săptămâni, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.

Următoarea vacanţă, cea intersemestrială, este programată între 3 – 11 februarie 2018.

Vacanţa de primăvară va fi cuprinsă între 31 martie – 10 aprilie 2018 şi vacanţa de vară – în perioada 16 iunie – 9 septembrie 2018.

Pentru clasele terminale din învăţământul liceal, anul şcolar se încheie în data de 25 mai 2018, iar pentru clasa a VIII-a – pe 8 iunie 2018.

Programul naţional ‘Şcoala altfel’ are o durată de cinci zile consecutive lucrătoare în timpul anului şcolar şi poate fi derulat în perioada 2 octombrie 2017 – 31 mai 2018, pe baza unei planificări, la decizia şcolilor.

Desfăşurarea programului ‘Şcoala altfel’ nu coincide cu perioada alocată susţinerii tezelor semestriale.

Evaluările naţionale la clasa a II-a, a IV-a şi a VI-a se vor desfăşura în intervalul 7 – 24 mai.

AGERPRES