De Ziua Unirii, personalități remarcabile ale Petroșaniului au fost distinse cu titlul de ”Cetățean de onoare”

Trei remarcabile personalități din comunitatea Petroșaniului au fost distinse astăzi, în cadrul unui eveniment dedicat aniversării a 159 de ani de la Unirea Principatelor Române, cu titlul de ”Cetățean de onoare al municipiului Petroșani”.

Este vorba despre prof. emerit dr. Ioan Piso, prof. univ. dr. Oliviu Bordula și dr. ing. Ioan Ranţa, considerați de primarul Tiberiu Iacob Ridzi drept cetățeni emblematici pentru municipiul nostru. Ceremonia decernării titlurilor de Cetățean de onoare a avut loc în cadrul manifestărilor organizate, în mod tradițional, la Petroșani, cu ocazia aniversării Unirii Principatelor Române. Nu întâmplător, cei laureați sunt personalități de prim rang ale vieții academice și științifice din țara noastră, care au performat în domeniul istoriei, culturii și minieritului.

”Prof. emerit dr. Ioan Piso, prof. univ. dr. Oliviu Bordula, dr. ing. Ioan Ranţa sunt cetățeni emblematici pentru municipiul nostru. Ei sunt cei cărora le-am decernat, astăzi, titlul de ”Cetățean de Onoare al municipiului Petroșani”
Este o mare mândrie pentru noi toți să fim contemporani ai unor oameni de excepție, care ne-au reprezentat și ne reprezintă cu cinste în elita intelectualității din România, dar m-am convins încă o dată, astăzi, că avem multe de învățat de la domniile lor și că putem utiliza experienţa profesională pe care o au în derularea unor proiecte comune, pentru punerea în valoare a întregii noastre comunități locale. Le-am mulțumit și le mulțumesc încă o dată pentru remarcabilul lor exemplu și atașament față de comunitatea Petroșaniului”, a declarat Tiberiu Iacob Ridzi, pimarul municipiului Petroșani.

Prof.emerit.dr. Ioan Piso este fiu al Petroșaniului din anul 1944. Licențiat în istorie și istorie veche și arheologie la Universitatea ”Babeș-Bolyai” Cluj, a contribuit prin cercetările sale arheologice la o clarificare și armonizare a datelor și informațiilor despre istoria veche a României. În anul 1992 ajunge șef al Catedrei de Istorie Veche și Arheologie a Universității ”Babeș-Bolyai” Cluj, între anii 1997-2001 este director de studii al Școlii Practice de Înalte Studii de la Sorbona (Franța), între anii 1997-2008 este director al Muzeului de Istorie al Transilvaniei. Din 2008 este fondator și director al Centrului de Studii Romane al prestigioasei universități clujene ”Babeș-Bolyai”, în cadrul căreia deține și calitatea de pofesor emerit, conducător de doctorat și director al Centrului de Studii Romane al Facultății de Istorie și Filosofie. Din anul 2009 este președinte al Fundației Roșia Montană, iar impresionanta sa carieră profesională consemnează alte remarcabile titluri și atribuții academice deținute în țară și în străinătate. prof.emerit.dr. Ioan Piso este decorat cu Ordinul național ”Serviciul Credincios” în rang de ofițer (din anul 2000. În anul 2009 i-a fost atribuit Premiul ”Vasile Pârvan” al Academiei Române, iar din 2007 este membru al Academiei Regale din Barcelona (Spania).

Atașamentul prof.emerit.dr. Ioan Piso față de orașul său natal este și astăzi la fel de puternic, așa cum la fel de puternice sunt amintirile sale despre copilăria petrecută la Petroșani, chiar dacă unele dintre aceste amintiri poartă trista amprentă a nedreptăților regimului stalinist asupra familiei sale. Fin observator al evoluției istorice a zonei, în discursul său rostit la Petroșani, eminentul istoric a vorbit și despre ”zestrea” istorică de care dispune Valea Jiului, invitând oficialitățile administrației locale de astăzi și întreaga comunitate să pună în valoare această moștenire de valoare, dând și prin aceasta o șansă reală turismului, ca alternativă la restrângerea sectorului minier.

Prof.univ.dr. Oliviu Bordula este, la rândul său, un fiu al Petroșaniului, localitate în care s-a născut în anul 1948 și în care a trăit până la plecarea sa la facultate, în Capitala României. Profesor universitar la Universitatea Națională de Arte din București, considerat unul dintre promotorii activităților de conservare-restaurare a monumentelor din patrimoniul național, este multiplu laureat al unor premii naționale și internaționale în domeniu. În perioada 2000-2012 a lucrat, ca expert pe proiecte de conservare-restaurare, și în cadrul Ministerului Culturii. A participat la 28 de proiecte de conservare-restaurare a unor monumente de patrimoniu, fiind autor al altor 24 de proiecte de acest fel.

Prof.univ.dr. Oliviu Bordula deține Ordinul național ”Meritul Cultural” în grad de comandor, conferit de Președintele României în anul 2004, este membru al unor înalte foruri naționale și internaționale în domeniul culturii de patrimoniu.

Personalitate marcantă a industriei miniere din România, dr.ing. Ioan Ranța s-a născut în 1925 în satul Jieț din Petrila. Inginer absolvent al prestigiosului Institut de Mine de la Petroșani în anul 1954, Ioan Ranța și-a desăvârșit studiile postuniversitare în 1962 la Moscova (asta deoarece așa cum domnia sa recunoaște cu foarte multă sinceritate, ”în acele vremuri, nimeni nu te lăsa să studiezi în Occident”!), fiind ulterior încadrat la Ministerul Minelor ca inspector și, mai apoi, consilier de stat pe probleme de comerț exterior minier, calitate în care a reprezentat țara noastră în 41 de state din Europa, Asia, Africa și America. Expertiza sa profesională l-a adus în situația de a fi trimis și ca expert al României în C.A.E.R., blocul economic al țărilor comuniste din Europa. Până în anul 1992 a lucrat, mai bine de o jumătate de secol, exclusiv în slujirea activităților din industria extractivă a țării noastre, fiind permanent aplecat asupra problematicii din Valea Jiului. Cartea sa de vizită este completată de cele peste 25 de lucrări științifice publicate în țară și în străinătate și cele peste 65 de articole de presă având ca subiect principal de referință Valea Jiului și municipiul Petroșani, în mod special.

Despre dr.ing. Ioan Ranța (primul doctor în științe miniere din România !) a vorbit, la ceremonia de astăzi de la Petroșani și unul dintre numeroșii săi discipoli, dr.ing. Benor Voicescu, acesta dând glas și unei scrisori omagiale din partea fostului secretar al Federației Naționale Mine Energie, Ioan Feurdean.

Cu toate că niciunul dintre laureații acestei serii de ”Cetățeni de onoare ai Petroșaniului” nu mai locuiește în prezent în Valea Jiului, atașamentul acestora față de locurile natale rămâne unul constant, așa cum rămâne și admirația noastră pentru munca, viața, cariera și personalitatea de excepție a acestor cetățeni cu adevărat de onoare ai comunității locale din Valea Jiului.

 

În partea a doua a evenimentului dedicat la Petroșani aniversării celor 159 de ani de la Unirea Mică, elevi ai Colegiului Național ”Mihai Eminescu” (coodonatori prof. Ștefania Manea și Dorin Răduți), ai Colegiului Național de Informatică ”Carmen Sylva” (coordonator prof. Bogdan Wilk), ai Colegiului Tehnic ”Dimitrie Leonida” (coordonatori prof. Ruxandra Coman, Cristina Ilioni și Bianca Pato) și ai Colegiului Economic ”Hermes” (coordonator prof. Doina Țopescu) au oferit publicului prezent o emoționantă ”lecție de istorie” cu valențe artistice, având ca temă momentul istoric de la 24 ianuarie 1859. În final, potrivit îndemnului ”hai să dăm mână cu mână, cei cu inima română”, toți cei prezenți s-au prins într-o frumoasă și semnificativă horă a Unirii.

”Au trecut 159 de ani de când sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza, Ţara Românească s-a unit cu Moldova. Am ţinut să marcăm acest moment istoric, un moment important prin care municipiul Petroșani deschide seria manifestărilor dedicate Anului Centenar. Le mulțumesc elevilor și profesorilor coordonatori de la Colegiul Național ”Mihai Eminescu”, Colegiul Național de Informatică ”Carmen Sylva”, Colegiul Tehnic ”Dimitrie Leonida” și celor de la Colegiul Economic ”Hermes” pentru că au oferit publicului prezent o emoționantă lecție de istorie cu valențe artistice, având ca temă momentul istoric de la 24 ianuarie 1859”, a declarat primarul Tiberiu Iacob Ridzi.