Startul returului Ligii a IV -a programat pentru 3 martie / Perioada transferurilor (cu surprize) la AJF Hunedoara

Asociația Județeană de Fotbal Hunedoara a programat startul returului Campionatului Județean de Fotbal pentru data de 3 martie 2018, în competițiile Ligii a IV -a și pentru data de 11 martie 2018, în Liga a V -a.

Astfel, echipele din Liga a IV-a Hunedoara, atât seniori cât și juniori, pot efectua transferuri de jucători începând din 28 ianuarie până la data de 1 martie.

Grupările din cele două serii ale Ligii a V-a Hunedoara vor putea face achiziții sau schimburi de jucători între 28 ianuarie și 9 martie. Formațiile de juniori, categoriile C, D, E și cele participante la Cupa Hagi-Danone, vor putea legitima noi jucători până la 1 martie.

Taxele de transfer se plătesc la Asociația Județeană de Fotbal Hunedoara.

Primele trei performere ale clasamentului Ligii a IV -a sunt, în ordine, CS Hunedoara, CS Inter Petrila și CSO Retezatul Hațeg. Pauza competițională s-a anunțat cu surprize în ceea ce privește lotul formațiilor fruntașe.

CS Hunedoara, lidera de toamnă a acestui campionat, cu un avantaj de 6 puncte față de următoarele clasate, Inter Petrila și Retezatul Hațeg, a reluat pregătirile pentru returul campionatului județean la 15 ianuarie și a anunțat două noi achiziții, Octavian Ionică, junior venit de la Deva și Marius Mareș, de la Inter Petrila.

Inter Petrila nu confirmă încă transferul lui Mareș la CS Hunedoara deoarece jucătorul nu a prezentat nicio cerere în acest sens, totul a decurs doar la nivel de discuții, Mareș fiind încă nehotărât, cu toate că a început deja antrenamentele la Hunedoara. De altfel, jucătorul a mai avut tentative de plecare și la începutul turului campionatului județean, atunci când a încercat să joace la CNS Cetate Deva, echipa Ligii a III -a, încercare eșuată și atunci.

”Nu pot să confirm transferul unui jucător fără a avea o cerere în acest sens, atunci când vom avea actele de transfer vom analiza situația și vom da și un răspuns. Este adevărat, au fost discuții la nivel verbal în acest sens însă, doar atât, nu am luat în serios discuțiile pentru că Mareș este foarte nehotărât, având exemplul de la începutul turului”, a declarat Cosmin Negoi, președintele secției de fotbal CS Inter Petrila.

Inter Petrila, aflată pe poziția a doua a campionatului județean, Liga a IV -a, va relua pregătirile pentru retur la data de 29 ianuarie. Au fost vehiculate mai multe supoziții în privința lotului seniorilor. Un lucru este cert pentru Bogdan Matei, căpitanul formației petrilene, acesta fiind preluat de formația vâlceană ACS Șirineasa, lideră a seriei a patra din Ligia a III -a, desigur fiind o mare pierdere pentru petrileni. Portarul Marius Haring a părăsit formația petrileană, acesta anunțând chiar la sfârșitul turului campionatului, la acest moment Inter Petrila este în negociere cu un alt portar, neconfirmat încă. Jucătorii Adrian Duma și Bogdan Keszeg au negat afirmațiile transferului lor la Jiul Petroșani, așa cum au fost anunțați de antrenorul Horațiu Popa în presă.

”Am discutat cu Duma și Keszeg despre acest fapt, surprinzător pentru noi, însă aceștia au negat afirmațiile antrenorului de la Petroșani. Este adevărat că au fost văzuți la întâlnirea jiuliștilor, fapt pe care îl vom analiza în prima ședință, aceștia au afirmat că se aflau într-o cu totul și cu totul altă conjunctură, nicidecum cu gânduri de transfer”, a declarat Adrian Câmpean, antrenorul CS Inter Petrila.

Cea de-a treia clasată în campionatul Ligii a IV-a Hunedoara, Retezatul Hațeg, are probleme înaintea începerii returului. Finanțatorul echipei de la Hațeg, Marinel Feier, dorește să se retragă din fotbal și să se concentreze pe afacerile sale. Feier a declarat zilele trecute pentru presă:”M-am gândit să mă retrag din fotbal și să-mi văd de afaceri. E drept că m-au mai supărat unii care au promis că ne ajută și nu au făcut-o. Nu este o decizie definitivă, dar în proporție de 90 la sută mă retrag”.

Prima etapă a returului, programată pentru data de 3 martie, începe cu pauză pentru CS Hunedoara, iar Inter Petrila și Retezatul Hațeg se vor confrunta în partida de pe stadionul Parângul Lonea. Cele două echipe se află la egalitate de puncte în clasament (34 pct), desigur va fi cea mai importantă partidă la startul returului.