Parângul se pregătește pentru Winter Tour 2018

Ediția a 5-a Winter Tour aduce multă distracție celor care aleg să-și petreacă weekendurile pe pârtiile din România. În acest week-end va fi rândul Stațiunii Turistice Parâng să găzduiască evenimentul. Domeniile schiabile pe care ajunge Winter Tour sunt preferate de schiori pentru stratul de zăpadă generos ori pârtiile îngrijite și instalațiile de cablu moderne, iar Domeniul Schiabil Parâng se află printre ele.

Rideri înfocați sau începătorii veniți cu sănii pot participa la o mulțime de jocuri și competiții sportive distractive. Miza va fi buna dispoziție! Noutatea ediției este aplicația de mobil Winter Tour, o jucărie utilă pentru toți cei care ajung pe pârtii și singura aplicație românească gratuită cu skitrack. Prin intermediul aplicației, schiorii pot asculta radio, pot suna la Salvamont și pot să folosească funcția de skitrack pentru a-și urmări evoluția, kilometri parcurși, viteza cu care au schiat și alte funcții interesante de descoperit.

”O zi pe pârtie cu Winter Tour începe dis-de-dimineață, pe schiuri sau placă. Cei mai harnici schiori prind primele urcări cu cele mai plăcute raze de soare și pășesc primii pe urmele perfecte lăsate de ratrac. După câteva coborâri și poate câteva căzături, toată lumea ajunge negreșit în lounge-ul Winter Tour, un apre-ski de zi. Aici e de venit cu prietenii pentru pauze bine-meritate, re-energizare, fun, jocuri și premii. Schiori și snowboarderi, profesioniști și amatori, se întrec în sărituri în înălțime și trick-uri, (Ollie Jumps), încercăm în booti și în clăpari un sprint la deal, redefinim bulgăreala și-o răsplătim cu carduri de combustibil de la MOL, avem ultima generație de schiuri disponibile pentru testare și multă bună dispoziție cât e ziua de lungă. Schiază alături de Winter Tour, participă la concursurile de pe pârtii și poți câștiga o mulțime de premii: o săptămână la schi pe Madonna di Campiglio (Italia), echipamente de ski, bilete la Neversea Festival, action cams, gadgeturi cool, și multe, multe altele”, ne-au dezvăluit organizatorii WINTER TOUR 2018. Surprizele nu se opresc aici!

Stratul de zăpadă în stațiune este generos, se anunță noi ninsori iar Primăria Petroșani s-a mobilizat pentru a le oferi oaspeților cele mai bune pârtii, la fel cum a făcut de la debutul sezonului. Și instalațiile de transport pe cablu vor funcționa la întreaga capacitate, totul pentru ca turiștii să petreacă un weekend perfect în Stațiunea Parâng. Evenimentul se bucură și de suportul Formațiunii Salvamont Petroșani – Parâng.

După Parâng, Winter Tour continuă în fiecare weekend, până în martie, când distracția ajunge în Alpii Italiei, pe Madonna di Campiglio! În Winter Tour Italia ne așteaptă 150 de km de pârtii perfecte și interconectate, 50.000 m2 de suprafață schiabilă, 57 instalații de urcare, snowparkuri pentru toate nivele de experiență, multă zăpadă, treasure hunt, proiecții de filme pe pârtie și bikini ride. This sounds like a must!

Foto: WINTER TOUR – PARÂNG 2017