Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva, promovat la Târgul de Turism de la Londra

Home Reportaj Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva, promovat la Târgul de Turism de la Londra
Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva, promovat la Târgul de Turism de la Londra

Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, va fi promovat în perioada 1 – 4 februarie 2018, la Târgul de Turism de la Londra. Evenimentul va avea loc în baza unui protocol de colaborare încheiat între instituția noastră, prin doamna manager Liliana Țolaș, pe de o parte, și Asociația de Turism Retezat, prin doamna Anca Rusu, în calitate de manager al Destinației Ecoturistice Țara Hațegului – Retezat.

„Prin participarea la Târgul de Turism de la Londra ne dorim să promovăm imaginea Muzeului Civilizației Dacice și Romane din Deva, printr-o paletă largă de materiale publicitare. Nu este prima dată când instituția noastră, în baza protocoalelor încheiate cu diverse organizații sau agenții de profil, inclusiv din cadrul Consiliului Județean Hunedoara, participă la asemenea evenimente, naționale sau internaționale. În cadrul acestora avem posibilitatea să atragem și mai mult atenția publicului asupra potențialului cultural și turistic pe care îl deținem, prin Palatul Magna Curia și secțiile din teritoriu, fie că vorbim despre capitala Daciei Romane, Ulpia Traiana Sarmizegetusa, de Complexul de monumente de la Țebea, de Casa-Muzeu Avram Iancu din Baia de Criș, de Complexul memorial Aurel Vlaicu sau de secțiile de etnografie din Brad și Orăștie”, a declarat Liliana Țolaș, managerul MCDR Deva.