Festivalul sportiv ”Zăpezile Bucuriei” se reia duminică, 11 februarie, la Pasul Vîlcan

Programate inițial pentru finalul săptămânii trecute, competițiile sportive din cadrul festivalului de iarnă ”Zăpezile Bucuriei”, organizat de Primăria și Consiliul local al municipiului Vulcan, nu au putut fi derulate conform programului, din cauza vremii nefavorabile. ”Condițiile meteo au fost nefavorabile desfășurării concursurilor programate pe 3 februarie, pentru ediția a V-a a Zăpezilor Bucuriei. Ploaia neîntreruptă de sâmbătă, transformată peste noapte în gheață, a alterat calitatea pârtiei de concurs, care duminică dimineața devenise un patinoar vertical. În plus, stratul de ceață foarte dens din întreaga zonă de concurs a dublat riscul accidentării sportivilor. Am decis că în aceste condiții, cele două competiții – ski alpin și snowboard, să fie amânate și reluate atunci când vor fi condiții meteo potrivite”, a declarat primarul Gheorghe Ile.

Pentru că, pe finalul acestei sptămâni se anunță vreme bună în Pasul Vîlcan, unde a și nins joi și vineri, municipalitatea din Vulcan a decis să organizeze, duminică, 11 februarie 2018, de la ora 11,00 cele două competiții, respectiv schi și snowboard, incluse pe agenda festivalului sportiv ”Zăpezile Bucuriei” din Pasul Vîlcan.

Astfel, duminică, 11 februarie, la Pasul Vîlcan sunt așteptați toți cei care doresc să particie la competiția de schi și snowboard care va avea loc aici și care este dotată cu premii oferite de Administrația Locală din municipiul Vulcan. Potrivit organizatorilor, îscrierile se fac duminică dimineața, în Apreschi-ul de lângă stația de întoarcere a telegondolei, până la ora  începerii concursului (11,00 – n.r.) sau, începând chiar de astăzi, prin intermediul telefonului de serviciu al consilierului local Barbu Pompiliu, președintele comisiei de cultură din Consiliul local Vulcan: 0751222293.

Reamintim faptul că, săptămâna trecută, la Pasul Vîlcan s-au desfășurat concursurile de sanie și bob pentru copii. Acestea au avut loc pe pârtia amenajată pe drumul către cabane. Peste 100 de concurenți au luat parte la aceste întreceri, care s-au încheiat cu următoarele rezultate:

Categoria până la 6 ani: Fete: 1. Hlușmaniuc Moraru Sara; Băieți: 1. Todoruț Alexandru Ionuț; 2. Giura Andrei

Categoria 7 – 9 ani: Fete: 1. Hlușmaniuc Moraru Casiana; 2. Bejan Melisa; 3. Onisie Amalia; Băieți: 1. Căciulă Vlad; 2. Hanga David Andrei; 3. Popa Ryan

Categoria 10 – 15 ani: Fete: 1. Hîrtop Teodora; 2. Onisie Roxana; 3. Boța Carla; Băieți: 1. Călinoiu Vlad Ștefan; 2. Pap Raul; 3. Suliță Todoruț Ioan Sergiu