Avram Iancu pornește în aventură la Cercul Polar

Nu doar pentru că poartă, cu mândrie, numele unui mare român, ci și pentru că este, la rândul său, un patriot și un
exponent al românismului, în cea mai pură formă a sa, petroșeneanul Marius Avram Iancu – sportivul care a reușit să traverseze înot Canalul Mânecii și, mai apoi, întregul curs al Dunării – și-a propus, pentru acest an, unul important pentru întreaga națiune română, o nouă misiune temerară. Avram Iancu a vorbit despre aceasta chiar în ziua în care autoritățile locale de la Petroșani au atribuit bazinului didactic de înot numele său.

Noua aventură sportivă în care și-a propus să intre anul acesta Avram Iancu nu este una de înot. Și nu este nici o premieră. Însă, așa cum avea să ne mărturisească sportivul, este vorba despre o competiție ce pune la încercare barierele rezistenței umane în cele mai vitrege situații. Adică, este ceva tipic… românesc. Este vorba despre ultramaratonul de la Cercul Polar, ”Arctic 6633 Ultra”. ”Am vrut ca, în anul în care România își marchează Centenarul, să abordez și eu, în felul meu, acest moment prin participarea la o competiție de mare importanță. Am ales
ultramaratonul de la Polul Nord, probabil cea mai dificilă cursă de acest tip din lume.
Simt că trebuie să fac această cursă, mai ales că România marchează anul acesta Centenarul de la Marea Unire. Cred că trebuie să fiu acolo, la cel mai greu ultramaraton din lume, pentru că am spus dintotdeauna că ADN-ul românesc este unul puternic”, a declarat Marius Avram Iancu.

Acesta spune că, așa cum românii au dovedit, la 1918, după ani de suferință, că pot depăși orice barieră pentru a-și îndeplini un vis, în același fel este hotărât să înfrunte, la rândul său, orice greutăți pentru a-și îndeplini și acest vis.

Iancu a declarat zilele trecute, la Petroșani, în conferința de presă la care și-a anunțat intenția, că ideea participării la ultramaratonul de la Cercul Polar i-a venit încă din vara anului trecut, atunci când străbătea înot Dunărea, de la izvoare la Marea Neagră. Apoi, încă din luna noiembrie a anului trecut, a început primele antrenamente pentru acest ultramaraton şi, de atunci, a parcurs sute de kilometri în alergare pe traseele din Masivul Parâng, în condiții de climă și peisaj extreme, trăgând după el o sanie similară cu cele folosite de sportivii care iau parte la „Arctic 6633 Ultra”.

Ultramaratonul de la Cercul Polar nu este o premieră pentru România. Mai mult, cunoscutul sportiv Tibi Ușeriu a reușit să câștige, doi ani la rând, această competiție. Anul acesta, alături de Avram Iancu, alți doi sportivi români și-au anunțat participarea la ultramaraton. ”Nu mi-am propus neapărat să câștig acest maraton. Îmi doresc în primul rând să pot finaliza cursa și să mă întorc sănătos”, a spus Avram Iancu.

Pentru a înțelege mai exact ce înseamnă ultramaratonul ”Arctic 6633 Ultra”, este sficient să spunem că este vorba despre o cursă solitară de 567 de kilometri care are loc în nordul Canadei, dincolo de Cercul Polar, în condiții geografice și de temepratură extreme, cu ger de chiar sub minus 50 de grade Celsius. Participanții trebuie să finalizeze cursa în cel mult opt zile. Startul în ultramaratonul de la Polul Nord va fi dat pe 9 martie, din Eagle Plains (Canada), iar finalul cursei este programat la Tuktoyaktuk (Canada), la mijlocul lunii viitoare. Până la plecarea spre Canada, Avram Iancu se pregătește intens pentru acest concurs acasă, în Munții Parâng, iar suporterii săi din Petroșani și din întreaga Românie pot urmări evoluția pe pagina de socializare a sportivului.

Printre cei care îl susțin și îl încurajează pe Avram Iancu în această nouă aventură temerară se numără și primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi. Noua provocare al lui Avram Iancu, de această dată, este participarea la concursul Arctic Ultra 6633, unde va înfruta condiţiile vitrege de la Cercul Polar. O ediţie specială a unei competiţii în care gerul, vântul, sălbăticia locurilor şi distanţa sunt obstacole greu de imaginat. Ştiu că nu este deloc uşor, dar sunt convins că pregătirea fizică şi morală îl vor ajuta să îşi ducă la bun sfârşit provocarea. Cred în ceea ce îşi doreşte şi îi urez mult succes!”, a declarat prmarul Tiberiu Iacob Ridzi.

Gânduri cărora subscriem și noi, suporterii temerarului nostru sportiv cu nume de erou: Avram Iancu.