Veteranul de război căpitan (r) Petru Nistorescu aniversat în anul centenar

Home Stiri la zi Veteranul de război căpitan (r) Petru Nistorescu aniversat în anul centenar
Veteranul de război căpitan (r) Petru Nistorescu aniversat în anul centenar

Născut în anul Marii Uniri, veteranul de război căpitan (r) Petru Nistorescu din Ludești, com. Orăștioara de Sus, a fost aniversat, zilele trecute, în cadru festiv la împlinirea a 100 de ani de viață.

Petru Nistorescu a primit titlul de cetățean de onoare al comunei Orăștioara de Sus, iar mai apoi, la Orăștie, oficialități, membri ai familiei și prietenii au ținut să-i fie aproape, în cadrul unei ceremonii organizate de Asociația Veteranilor de Război – Filiala Hunedoara, Primăria Orăștioara de Sus, Primăria Municipiului Orăștie și Consiliul Județean Hunedoara.

Căpitanul (r) Petru Nistorescu a petrecut șase ani pe front în cel de-al Doilea Război Mondial. A luptat atât pe Frontul de Est, cât și pe cel de Vest. În anul 1942, în campania din est a luptat în Crimeea, în Caucaz, la Rostov pe Don, a ajuns până lângă Stalingrad și a participat la bătălia de la Cotul Donului. Pe frontul de Vest a luptat în munții Tatra, apoi la Bratislava, iar finalul războiului îl găsește pe frontul de la Brno (Cehia).

Vineri, 16 februarie 2018, în cadrul ședinței Consiliului Județean Hunedoara, căpitanului (r) Petru Nistorescu i-a fost conferită și o Diploma de Excelență, urmare a unui proiect inițiat, în acest sens, de consilierul județean Rodica Dimulescu.

De asemenea, subprefectul județului Hunedoara, Dorel Bretean i-a înmânat veteranului de război o diplomă de recunoaștere a meritelor sale onferită de Instituția Prefectului județului Hunedoara.