Comisia Europeană a aprobat funcţionarea Minei Lupeni până la sfârşitul lui 2018

Home Economie Comisia Europeană a aprobat funcţionarea Minei Lupeni până la sfârşitul lui 2018
Comisia Europeană a aprobat funcţionarea Minei Lupeni până la sfârşitul lui 2018

Comisia Europeană a aprobat renotificarea pe huilă, transmisă anul trecut de statul român, fapt care va permite ca Mina Lupeni, din Valea Jiului, să poată funcţiona cu producţie de cărbune şi să beneficieze simultan de ajutor de stat până la sfârşitul anului 2018, a informat duminică preşedintele Sindicatului „Muntele”, Darius Câmpean.

Conform acestuia, după oprirea extracţiei de cărbune programul de închidere la Mina Lupeni se va derula cu lucrări de subteran până în iunie 2021, iar ecologizarea exploatării miniere, inclusiv partea de suprafaţă, va trebui să se termine până la sfârşitul anului 2024.

Liderul sindical a menţionat că organizaţia pe care o reprezintă va încerca să prelungească şi funcţionarea cu producţie şi a Minei Lonea, în baza aceluiaşi program ce a fost transmis Comisiei Europene.

„Comisia Europeană a aprobat renotificarea care dă posibilitatea Minei Lupeni să funcţioneze cu producţie până la sfârşitul anului 2018, ştiut fiind că aceasta trebuia să oprească producţia în septembrie 2017. A fost o muncă de peste un an, iar de acum începe alta. Acum o să încercăm să prelungim funcţionarea celor două mine, Lupeni şi Lonea, cu producţie şi cu ajutor de stat, până la finalul anului 2018”, a spus Câmpean.

În ceea ce priveşte activitatea Minei Lupeni, preşedintele Sindicatului „Muntele” a arătat că în foarte scurt timp va fi pornit un al doilea abataj, ceea ce ar permite funcţionarea exploatării de cărbune şi în anul 2019.

Mina Lupeni are 900 de angajaţi şi face parte din structura Complexului Energetic Hunedoara, alături de exploatările Lonea, Livezeni şi Vulcan şi de termocentralele Mintia şi Paroşeni.

AGERPRES