Grafica-înainte de computer, expoziție de artă modernă la Liceul ”Sigismund Toduță” din Deva

Galeria ”din Deal”, spațiul expozițional destinat elevilor, profesorilor și invitaților Liceului de Arte ”Sigismund Toduță” din Deva, a deschis în data de 21 februarie 2018, orele 14.30, expoziția ”Grafica-înainte de computer”. Expoziția este curatoriată de profesorul și graficianul Alina Tatiana Teleman, profesor în cadrul liceului, și care propune prin această expoziție o reevaluare a gestului creativ specific domeniul grafic dominat astăzi de limitele și stările sintetice ale spațiului/atelierului digital. În viziunea expoziției, elevii coordonați de curator în cadrul cursurilor de grafică au ocazia, încă din primele momente ale (posibilei lor) cariere în domeniu să atingă fizic tușul și penița, cărbune și hârtia manuală, pensula și acuarela. ”Să se murdărească(…)” după cum și doamna Teleman explica în cadrul vernisajului.

Vernisajul a fost încununat de un real succes, fiind deschis de către doamna Sîrbu Alina Maria, directorul Liceului de Arte ”Sigismund Toduță” din Deva, și de doamna profesor și artist vizual Adriana Popa, Inspector Școlar de Specialitate în cadrul Inspectoratului Școlar Județean din Hunedoara.

Expoziția poate fi vizitată zilnic, în intervalul orar 08.00-15.00 la Galeria ”din Deal”, str. Titu Maiorescu, nr.30, Deva, programând/anunțând prezența dumneavoastră la 0354 805 697.

Daniel Bocșe