”Deschide-ți orizonturile!” Genericul sub care începe noua campanie de promovare a ofertei academice a Universității din Petroșani

„Ai absolvit examenul de Bacalaureat, vrei să lucrezi în țară sau în străinătate și să beneficiezi de un salariu decent, vrei să te perfecționezi în inginerie sau în economie, fii sigur că cea mai bună soluție pentru tine este Universitatea din Petroșani.”

Sub aceste auspicii, Universitatea din Petroșani lansează pe data de 5 martie 2018 pentru al treilea an consecutiv,sub sloganul Deschide-ți orizonturile!, campania de promovare a ofertei academice. Aceasta va fi coodoată de prof.univ.dr.ing. Eduard Edelhauser, prorector al Universității din Petroșani. ”Voi coordona în calitate de Prorector de Management Universitar campania Deschide-ți orizonturile!, care își propune îmbunătățirea imaginii academice a Universității din Petroșani, și are ca principal obiectiv promovarea imaginii instituției și creșterea vizibilității sale la nivel regional, național și internațional”, a declarat prof.univ.dr.ing. Eduard Edelhauser.

Acesta apreciază de asemenea că, noua campanie de promovare, ce se va derula între 5 martie și 20 iulie, trebuie să se ridice la un nivel superior celor din anii 2016 și 2017 atât prin prisma rezultatelor bune obținute în cele două campanii anterioare, concretizate prin atragerea celor peste 1300 de candidați care au aplicat în anul 2017 la Universitatea din Petroșani, cât și din perspectiva evenimentului special din data de 10 mai 2018.

”Am încercat, în calitate de coordonator al campaniei de promovare a Universității, să ridic ștacheta în marketingul academic petroșenean, și să aduc pe lângă spoturile video, filmele de prezentare și flyere, o broșură de promovare a celor 23 de programe de studii universitare de licență, editată în anul în care Universitatea sărbătorește 70 de ani de existență”, mai spune prorectorul Eduard Edelhauser.

Cele 150 de zile ale campaniei de promovare a Universității din Petroșani vor fi pline de evenimente dedicate viitorilor studenți respectiv Zile ale porților deschise la Universitatea din Petroșani, Ediția a IV-a a Cupei Universitas, secțiuni preuniversitare ale Simpozioanelor Studențești în data de 11 mai și multe alte programe atractive. ”Ediția a IV a Cupei Universitas, care sperăm să aducă pe 3 mai 2018, 12 echipe de fotbal reprezentând licee din Valea Jiului, Hațeg, Novaci și Sadu, este un eveniment de suflet pe care îl organizez alături de echipa de fotbal a profesorilor Universității din Petroșani și de personalități ale sportului din Valea Jiului încă din anul 2015. Sper să reușesc, în cele aproape 150 de zile de campanie, alături de cei 20 de colegi și cei 10 studenți ai echipei de marketing, să mediez întâlnirea cu circa 5000 de elevi din anii terminali de liceu, din Valea Jiului, dar și din județele Hunedoara, Gorj, Vâlcea, Alba și Caraș Severin”, a mai completat prof.univ.dr.ing. Eduard Edelhauser, coordonatorul campaniei și prorector al instituției academice de la Petroșani.