MCDR Deva solicită sprijin în colectarea de documente legate de Marea Unire de la 1 Decembrie 1918

Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, adresează la începutul Anului Centenar al Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, un apel către locuitorii din județul Hunedoara, cu scopul de a identifica, într-o cât mai mare măsură, documente legate direct sau indirect de evenimentul Marii Uniri.

Directorul MCDR Deva, Liliana Țolaș arată că este necesar ajutorul hunedorenilor pentru a identifica astfel de documente, care altfel riscă să rămână necunoscute, nevalorificate sau, mai rău, să se piardă. ”Ce ne interesează pe toți ? Ce este un document care poate avea o valoare istoică în anul Centenarului ?E simplu ! De la fotografii cu participanții la Marea Unire, înainte și după eveniment (pentru că este prea puțin probabil să fi fost surprinși în timpul Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia); fotografii cu eroii sau veteranii din Marele Război, în cât mai diverse ipostaze; imagini de pe fronturi sau de prin locurile în care au fost încartiruiți; cărți poștale, vederi, scrisori, jurnale sau memorii ale celor care au avut în vreun fel legătură cu Marele Război sau cu Marea Unire; obiecte personale ale celor implicați în evenimente (decorații, medalii, acte oficiale doveditoare etc.)”, explică Liliana Țolaș.

Cei care dețin astfel de documente și care doresc ca acestea să nu se piardă, pot contacta reprezentanții Muzeului Civilizației Dacice și Romane personal, la sediul din Deva, Bd. 1 Decembrie nr. 39. Alte modalități care stau la dispoziția celor interesați să ia legătura cu reprezentanții MCDR sunt prin telefon, la numărul 0254-216.750, prin fax la numărul 0254-212.200 sau pe adresa de mail: muzeucdr.deva@gmail.com.

”Ținem să precizăm că respectivele documente pot fi donate MCDR sau pot fi oferite doar cu titlu temporar, pentru a fi scanate/fotografiate/inventariate într-o bază de date, în vederea constituirii într-un fel a unui muzeu virtual în care fiecare piesă depusă să conțină, pe lângă datele esențiale legate de eveniment/pesonaj/clădire etc. și menționarea explicită a proprietarilor”, mai spune managerul MCDR Deva, Liliana Țolaș.