Mulțumesc, domnule dr. Alin Vasilescu ! Dumneavoastră și întregii echipe de la Spitalul de Urgență din Petroșani.

În general, nu-mi place să utilizez spațiul publicației pe care o conduc, în ”interes” personal. De data aceasta, vreau să fac acest ”abuz”, pentru a aduce în atenția opiniei publice un OM și o ECHIPĂ demni de mult mai mult decât felul în care, prin aceste rânduri, i-aș putea onora eu.

Pe dr. Alin Vasilescu, directorul Spitalului de Urgență din Petroșani l-am cunoscut doar datorită interacțiunilor noastre profesionale. Eu – ca ziarist, domnia sa – ca director al celui mai important Spital din regiunea Văii Jiului. Am apreciat dintotdeauna seriozitatea și dorința directorului SUP de a face ceea ce trebuie și ceea ce este posibil pentru a aduce această unitate medicală la standardele conforme cu statutul pe care-l reprezintă în derularea activităților medicale din Valea Jiului. Motiv pentru care, câțiva ani la rând, cu toată convingerea l-am premiat cu simbolicul nostru ”Premiu Exclusiv”.

Se spune că valoarea unui om nu o cunoști însă cu adevărat, decât atunci când ai nevoie de acesta. Am descoperit adevărul acestei afirmații chiar în aceste zile când, din pricina unei probleme de sănătate a unui membru al familiei mele, am ajuns la cabinetul domnului dr. Alin Vasilescu. Ca orice om măcinat de boală sau îngrijorat de starea celor dragi, am intrat în cabinetul medicului cu o oarecare teamă. Am întâlnit însă acolo, în acel cabinet din Policlinica de la Petroșani un om pe cât de important, prin natura profesiei, funcției și reputației sale, un om pe atât de modest, serios și omenos care, în doar câteva secunde, fără nici un fel de menajamente, ne-a explicat că soluția optimă pentru rezolvarea problemei medicale, este intervenția chirurgicală. La fel cum, cu aceeași seninătatea, i-a spus pacientului nostru că decizia de a opta pentru un astfel de tratament îi aparține în exclusivitate.

Știam și din alte diverse consultații că intervenția chirugicală era singura soluție în acest caz. Dar, ca oameni ce, din fericire, n-am prea avut de-a face cu boala, aveam cu toții o oarecare reținere, fiind vorba de un om în vârstă, cu diverse alte mici probleme de sănătate. Punând în balanță riscurile, dar și beneficiile soluției chirurgicale, pacientul a acceptat operația. Aceasta a și avut loc, în urmă cu câteva zile și, deși am înțeles ulterior că nu a fost una foarte ușoară, s-a încheiat cu rezultatul scontat.

Faza de recuperare decurge normal iar pacientul, un om important pentru familia noastră, este acum în afara oricărui pericol și în fața unei noi etape de viață fericită. Un statut pe care l-au făcut posibil dr. Alin Vasilescu și echipa sa din sala de operație. Un statut la care au contribuit și încă mai contribuie, cu pasiune și responsabilitate remarcabile, întreaga echipă a Secției de Chirurgie de la Spitalul de Urgență din Petroșani. Și nu doar pentru pacientul nostru, ci pentru toți pacienții aflați aici în convalescență.

Motiv pentru care, acum, după ce am cunoscut cu adevărat caracterul și profesionalismul unui medic de excepție, nu am a spune altceva decât, cu infinit respect, Mulțumesc, domnule dr. Alin Vasilescu ! Mulțumesc întregii echipe de la Spitalul de Urgență din Petroșani !