Mărțișoare social-democrate pentru doamnele și domnișoarele din Lupeni

Chiar dacă prima zi din primăvara acestui an a fost una ceva mai geroasă ca de obicei, doamnele și domnișoarele au fost răfățate de domni care nu au uitat că, de Mărțișor, tradiția impune oferirea acestui simbol tuturor celor dragi.

Și la Lupeni, o ”armată” de oameni din echipa politică locală a PSD, mânați de aceeași dorință de a se înscrie în rândul vestitorilor primăverii, au bătut în lung și-n lat străzile și cartierele orașului, oferindu-le în mod special doamnelor și domnișoarelor frumoase mărțișoare, însoțite de gânduri bune.

În fruntea social-democraților care au făcut acest frumos gest s-au aflat, ca de fiecare dată în astfel de ocazii, senatorul Cristian Resmeriță – președintele Filialei Lupeni a PSD și Președinte executiv al Organizației județene a PSD – dar și Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni.

”În fiecare an sărbătorim, cu mare drag, Ziua Mărțișorului, împreună cu colegele noastre din PSD și împreună cu doamnele și domnișoarele din municipiul Lupeni. Așa am făcut și de această dată, în această primă zi de martie în care ne-am propus să sărbătorim primăvara împreună cu locuitorii din municipiul Lupeni. De aceea, Organizația PSD Lupeni a oferit astăzi mărțișoare doamnelor și domnișoarelor din municipiul Lupeni și le mulțumesc tuturor colegilor care au participat la această frumoasă acțiune de partid”, a declarat senatorul Cristian Resmeriță, președintele PSD Lupeni.