Mărțișoare cu talent, oferite din suflet în primul spectacol al primăverii artistice de la Vulcan

Două distinse doamne ale artei muzicale din Valea Jiului, Ileana Berki și Simona Ionașc, pentru care muzica și scena se împletesc în chip armonios cu pasiunea educației și formării unor copii plini de talent, și-au pus laolaltă forțele pentru a le aduce iubitorilor de muzică (ușoară și populară, deopotrivă) din municipiul Vulcan (situat el însuși în ”inima” Văii Jiului) un frumos ”mărțișor muzical” la început de primăvară.

Așa s-a născut încă un proiect artistic de succes, derulat pe o scenă dn Valea Jiului. Spectacolul ”Mărțișor pentru mama”, căruia autoritățile publice de la Vulcan i-au subscris fără rezerve, incluzându-l în calendarul activităților culturale ale anului 2018, a adus pe scena Cinematografului ”Luceafărul” din municipiul Vulcan, alături de melodiile devenite deja șlagăre în interpretarea Ileanei Berki sau de cele populare din zestrea folclorică a acestor locuri, redate cu pasiune de rapsodul Simona Ionașc, și o seamă de tineri artiști de toată isprava, care fac parte din Grupul ”Glasuri de argint”, respectiv care studiază la secția de canto muzică populară a Școlii Populare de Artă din Petroșani, grupuri aflate în coordonarea acelorași distinse artiste ale Văii Jiului.

Iar pentru ca spectacolul să aibă un plus de valoare, oaspete de onoare al scenei de ”acasă”, de la Vulcan, a fost remarcabila poetă Ana Podaru (revenită acasă, în mod special pentru acest program artistic, din Marea Britanie), ale cărei poezii au cucerit – evident și categoric ! – publicul. Emoții la fel de firești și la fel de categorice a stârnit și recitalul extraordinar al trubadurului Jul Baldovin. Ca să nu mai spunem că, deși încă foarte tineri, artiștii Luminița Donisă și Sergiu Pârvulescu au demonstrat din nou că valoarea unui artist desăvârșit nu așteaptă numărul anilor.

Emoționat a fost, atât ca gazdă, dar și ca spectator, și primarul municipiului Vulcan, Gheorghe Ile, amfitrionul acestui eveniment. ”Dacă primăvara, la noi, în Vulcan, va arăta la fel ca acest eveniment pe care l-am savurat cu toții, cei prezenți joi, 1 martie, la cinematograful Luceafărul, este bine ! Îi mulțumesc doamnei Ileana Berki pentru că a adus inima ei mare și plină de iubire, în care sunt prezente inimile tuturor elevilor talentați ai domniei-sale. Îi mulțumesc Simonei Ionașc, care ne-a răsfățat cu crâmpeie de iubire din inima satului. Îi mulțumesc doamnei na Podaru pentru că aduce versul Iubirii din nou în comunitatea noastră. Le mulțumesc tuturor mamelor care au fost prezente să-și primească bine-meritatul mărțișor oferit de noi toți cu bucurie la acest greu, dar atât de frumos început de primăvară”, a declarat primarul Gheorghe Ile.

Iar cuvintele acestuia nu sunt deloc lipsite de adevăr, pentru că toate doamnele, toate mamele care au onorat evenimentul cultural-artistic ”Mărțișor pentru mama” din 1 Martie, de la Vulcan au avut parte, dincolo de încă un regal artistic semnat Ileana Berki, Simona Ionașc & Prietenii, de câte un mărțișor autentic, creat special pentru acest eveniment de alți copii plini de har și pasiune de la școlile gimnaziale de pe raza Vulcanului.