Avram Iancu și ceilalți trei sportivi români au pornit către startul în cursa polară

Home Stiri la zi Avram Iancu și ceilalți trei sportivi români au pornit către startul în cursa polară
Avram Iancu și ceilalți trei sportivi români au pornit către startul în cursa polară

Sportivii care participă la ultramaratonul polar 6633 din Canada au pornit astăzi către destinația de start a acestei temerare competiții sportive. Până la locul de start, sportivii vor avea de parcurs astăzi o distanță de 800 de kilometri cu mașina.

Marți, 6 martie, la Whitehorse (Canada) a avut loc și ședința tehnică a Ultramaratonului polar 6633, la care au participat toți concurenții înscriși în competiție. Tot ieri au fost împărțite numerele de concurs, sportivului Avram Iancu din Petroșani revenindu-i numărul 322.

Pe data de 9 martie, de undeva din Yukon, ținutul nordic al Canadei, urmează să se dea startul cursei de alergare de la Cercul Polar. Concurenții vor avea de străbătut nu mai puțin de 617 km în mai puțin 10 zile, în condiții vitrege de climă și traseu, urmând să încheie cursa cel târziu în data de 17 martie.

Nu mai puțin de 4 români se vor alinia anul acesta la startul maratonului polar, alături de alte câteva sute de sportivi din întreaga lume. Alături de reprezentantul Văii Jiului, bibliotecarul Avram Iancu (cel care a traversat Canalul Mânecii și, mai apoi, întregul curs al Dunării, fără costum de potecție), în cursa polară s-au mai înscris: Florentina Iofcea (prima femeie din România care participă la o cursă de acest fel),  Polgar Levente Ioan (primul alergator cu dizabilitati admis la această cursă și ”veteranul” Tibi Ușeriu, marele câștigător al ultimelor doua editii.

”Ședința tehnică a avut loc! Numerele de concurs au fost împărțite! Urmează momentul în care trebuie să demonstrăm că știm să folosim echipamentul din dotare: kitul de somn, ustensilele de gătit, aprinderea focului etc.
Astăzi călătorim 800 km cu mașinile spre locul de start. Momentul începerii acestei curse nebune se apropie”, a declarat Avram Iancu.