Protestul energeticienilor de la termocentrala Mintia s-a încheiat prin semnarea unui protocol cu reprezentanţii Guvernului

Home Economie Protestul energeticienilor de la termocentrala Mintia s-a încheiat prin semnarea unui protocol cu reprezentanţii Guvernului
Protestul energeticienilor de la termocentrala Mintia s-a încheiat prin semnarea unui protocol cu reprezentanţii Guvernului

Protestul energeticienilor de la termocentrala Mintia s-a încheiat miercuri după-amiază, în urma unui protocol parafat între sindicate şi reprezentanţii Guvernului prezenţi la negocierile de la sediul producătorului de energie electrică, în document precizându-se că deciziile referitoare la viitorul Complexului Energetic Hunedoara (CEH) vor fi luate după consultarea sindicatelor.

„Discuţiile s-au încheiat cu semnarea unui protocol între noi, reprezentanţii Guvernului, şi reprezentanţii liderilor de sindicat, care consfinţeşte un lucru foarte important: de aici încolo nimic nu se va întâmpla, în legătură cu deciziile care vizează viitorul companiei, decât cu implicarea sindicatelor ca partener de dialog. Mai exact, vorbim despre un memorandum care era pregătit să intre mâine (joi, n.r.) în şedinţa de Guvern şi care a fost contestat de liderii de sindicat. Asupra acestui memorandum am convenit să fie rescris şi la rescrierea lui vor participa liderii de sindicat”, a declarat vicepremierul Viorel Ştefan.

El a arătat că prin viitorul memorandum se va înfiinţa un comitet interministerial care va stabili strategia de viitor a Complexului Energetic Hunedoara, iar sindicatele vor fi prezente la întâlnirile comisiei pentru a-şi putea exprima un punct de vedere în timp util referitor la problemele ce vor fi discutate.

„Prin acest memorandum se va înfiinţa un comitet interministerial care va creiona strategia şi liniile de dezvoltare ale companiei. La lucrările acestui comitet interministerial reprezentanţii sindicatelor din companie vor avea loc la masă, cu statut de invitat, dar acest statut le va permite să-şi susţină, în timp real, punctele de vedere, astfel încât ceea ce va rezulta ca urmare a deciziilor comitetului interministerial să satisfacă toate părţile implicate, inclusiv liderii de sindicat, care, cu siguranţă, şi este de apreciat acest lucru, îşi manifestă îngrijorarea privind locurile de muncă actuale şi viitoare”, a precizat vicepremierul Viorel Ştefan.

La rândul său, preşedintele Sindicatului Solidaritatea Hunedoara, Cristian Iştoc, a dat asigurări că în urma discuţiilor purtate cu echipa guvernamentală formată din vicepremierul Viorel Ştefan şi ministrul Energiei, Anton Anton, nu vor fi închise grupuri energetice la termocentrala Mintia.

„Sperăm ca această ultimă acţiune de protest să repună Mintia pe harta energetică a României şi să nu ne mai întâlnim cu neplata drepturilor salariale. (…) Suntem mulţumiţi de discuţia de astăzi, am reuşit să informăm ministrul (Energiei, n.r.) şi vicepremierul corect şi la timp, pentru că am avut dreptate când am tras acel semnal de alarmă că Mintia riscă să rămână cu un singur grup energetic. Mâine (joi, n.r.) era ziua în care trebuia să se întâmple acest lucru şi am reuşit să o depăşim. Nu vom opri niciun grup energetic. Comitetul interministerial va stabili care grupuri vor fi înlocuite, cu ce capacităţi şi pe ce tip de resurse. Deci, mergem mai departe cu toate grupurile energetice”, a afirmat liderul sindical.

Aproape o sută de angajaţi ai termocentralei Mintia au protestat miercuri, pentru a doua zi, consecutiv, solicitând sprijin pentru continuarea activităţii de producţie la acest producător de energie electrică, dar şi asigurarea fondurilor pentru plata integrală a contribuţiilor sociale către bugetul de stat.

AGERPRES