Studenți de la Universitatea Petroșani, la Adunarea Regiunilor Europei

Home Educație Studenți de la Universitatea Petroșani, la Adunarea Regiunilor Europei
Studenți de la Universitatea Petroșani, la Adunarea Regiunilor Europei

Doi studenți merituoși de la Universitatea din Petroșani, însoțiti de un reprezentant al Consiliului Județean Hunedoara, participă, în perioada 15-18 martie 2018, la lucrările Adunării Generale și a Sesiunii de primăvară a Rețelei de Tineret a Adunării Regiunilor Europei, organizate în orașul Bodø, regiunea Nordland, Norvegia.

Din delegația hunedoreană fac parte tinerii Lidia ICHIM și Gheorghe-Cristian TIMIȘAN, studenți la Universitatea din Petroșani, însoțiți de Anca Maria DUMITRA – inspector în cadrul Consiliului Județean Hunedoara, Serviciul Relații externe, asocieri și comunicare interinstituțională.

Consiliul Judeţean Hunedoara este membru al Adunării Regiunilor Europei încă din anul 1993, iar din toamna anului 2013 a aderat şi la Reţeaua de Tineret a acestui organism internaţional. În calitate de membru cu drepturi depline, din delegaţia Judeţului Hunedoara pot face parte un număr de 2 tineri cu merite deosebite, cărora organizatorii le susţin financiar cazarea şi mesele aferente acţiunii.

În cadrul Adunării Generale vor fi dezbătute și aprobate prin vot o serie de documente, dintre care cele mai importante sunt „Declarația privind politicile descentralizate privind tinerii migranți” și „Opinia privind capitolul european privind calitatea în mobilitatea învățământului”. Temele care vor fi abordate în cadrul sesiunii de primăvară a Rețelei de Tineret din acest an sunt „Inteligența artificială” și „Sănătatea mentală a tinerilor”.