Un nou eveniment dedicat Centenarului Marii Uniri are loc joi la Lupeni

Home Cultură Un nou eveniment dedicat Centenarului Marii Uniri are loc joi la Lupeni
Un nou eveniment dedicat Centenarului Marii Uniri are loc joi la Lupeni

Joi, 22 martie 2018, începând cu ora 17,00 la Lupeni va avea loc la Palaltul Cultural din Lupeni un nou eveniment dedicat Centenarului Marii Uniri.

Potrivit primarului Lucian Resmeriță, proiectul educațional intitulat „Basarabia e România” programează un spectacol-concurs realizat de Școala Gimnazială Nr. 3 Lupeni în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local al Municipiului Lupeni și unitățile școlare din Municipiul Lupeni. Evenimentul este dedicat celebrării a 100 de ani de la unirea Basarabiei cu România și se va desfășura la Palatul Cultural „Minerul” din Lupeni.

În documentul care parafează parteneriatul autorităților locale din municipiul Lupeni și al unităților școlare care derulază acest proiect, este sintetizată derularea evenimentelor care au marcat istoria poporului și care au făcut posibilă Marea Unire de la 1 Decembrie 1918: “A fost o vreme când Carpații, coloana vertebrală a spațiului istoric românesc, erau frontieră artificială între frați. A fost nevoie de un uragan de oțel șI sânge, pe care îl numim Primul Război Mondial, pentru a spulbera bariera iluzorie pe care unii o numeau graniță. Puterea singură nu se poate substitui firii, iar imperiile multinaționale s-au prăbușit ca un castel din cărți de joc. Astfel, s-a ajuns la gloriosul an 1918, când România și-a putut strânge la piept fiicele de mult pierdute: Basarabia, Bucovina și Transilvania. 1 decembrie 1918 a încheiat procesul de formare a statului național unitar, iar pentru noi, românii, Primul Război Mondial este și va fi mereu RĂZBOIUL PENTRU ÎNTREGIREA NEAMULUI, dar să nu uităm că arborele libertății și unității a fost stropit cu sângele de sute de mii de patrioți. E de datoria noastră să dovedim neîncetat că sacrificiul lor a avut și are un sens măreț, național, ce-și găsește refugiul în eternitate. Așadar, la scurgerea a 100 de ani de la formarea statului național unitar considerăm că e o necesitate să cinstim cum se cuvine unirea Basarabiei cu România (9 martie/9 aprilie 1918), primul pas spre constituirea României mari.”