Conducerea Apa Serv, informare în fața acționarilor săi din orașul Petrila

Home Economie Conducerea Apa Serv, informare în fața acționarilor săi din orașul Petrila
Conducerea Apa Serv, informare în fața acționarilor săi din orașul Petrila

Continuare a unui demers inițiat anul trecut de către directorul general al Apa Serv Valea Jiului, Costel Avram, conducerea operatorului regional al serviciilor de apă și canalizare din Valea Jiului reeditează sesiunea de informare a acționarilor asupra rezultatelor firmei din anul precedent și asupra perspectivelor de investiții și de dezvoltare din anul curent.

O primă acțiune de acest tip a început astăzi, la Petrila, unde Costel Avram – directorul general al Apa Serv, a fost prezent în ședința Consiliului local, unde le-a vorbit consilierilor locali despre rezultatele economico-financiare ale ASVJ, despre buna colaborare cu autoritățile locale și despre intențiile pe care acest important operator de servicii de utilitate publică le are pentru anul 2018. ”Astăzi am fost prezent la Petrila, un oraș în care ne-am bucurat de o excelentă colaborare cu autoritățile locale și cu primarul Vasile Jurca, în mod special. Le-am vorbit membrilor Consiliului local despre activitatea noastră din anul 2017 și despre auspiciile favorabile cu care întâmpinăm provocările anul 2018, mai ales că urmează implementarea unui nou program de investiții din fonduri europene”, a declarat Costel Avram.

În informarea prezentată în fața consilierilor locali de la Petrila, directorul ASVJ a arătat că în oraşul Petrila exploatarea reţelelor de apă/canal, ale staţiilor de tratare Taia şi Jieţ şi activitatea comercială este asigurată de un număr de 74 salariaţi cu sprijinul structurilor suport de la nivel central şi sub directa coordonare a sediului societăţii pentru toată Valea Jiului.

Avram a precizat că, în cursul anului 2017, dintr-un total de 8.760 ore, staţiile de pe teritoriul acestui oraş au fost oprite timp de 498 ore astfel:

  • Staţia de tratare apă Taia a înregistrat un număr de  480 ore de nefuncţionare şi a lucrat cu reactivi 500 ore. Acest lucru a fost cauzat de uzura morală şi fizică a utilajelor şi instalaţiilor din cadrul staţiei. Pentru îmbunătăţirea parametrilor, Staţia de tratare Taia va intra în reabilitare/ retehnologizare în proiectului finanţat pe fonduri Europene 2014-2020.
  • Staţia de tratare apă Jieţ a înregistrat 18 ore de întrerupere a funcţionării staţiei şi 657 ore de folosire a reactivilor, acestea fiind cauzate de calitatea apei din sursa de alimentare a staţiei.

”Cu toate acestea furnizarea apei din cele două staţii de tratare către toţi utilizatorii a fost asigurată la parametri calitativi superiori, cu menţiunea că staţia de tratare Jieţ a putut asigura cantitatea de apă potabilă necesară oraşului Petrila şi părţii de nord a municipiului Petroşani şi în perioada cât staţia de tratare apă Taia a fost oprită. În perioada opririi staţiilor de tratare şi a lucrului cu reactivi s-a intensificat monitorizarea parametrilor de calitate a apei potabile (apă brută, apă decantată şi apă reţea) prin metode şi mijloace specifice activităţii din cadrul staţiilor de tratare apă”, a spus Costel Avram.

Directorul general al ASVJ a precizat de asemenea că asigurarea alimentării cu apă a oraşului Petrila se face prin 25 km conducte aducţiune, 68 km reţele de distribuţie şi 18 km conducte de branşament. Pentru întreţinerea şi repararea acestora s-au executat un număr de 174 lucrări totalizând o valoare de 195 mii lei. Similar, serviciul de preluare şi transport al apelor uzate se realizează print-un sistem de conducte totalizând 39 km, pe întreg traseul acestora existând 5 staţii de pompare a apei uzate. Intervenţiile pentru întreţinerea şi repararea componentelor sistemului de canalizare din acest oraş au fost în număr de 114, însemnând 135 mii lei.

În același timp, Costel Avram le-a adus la cunoștința acționarilor Apa Serv din orașul Petrila că, în decursul anului 2017, Apa Serv Valea Jiului a furnizat serviciile de apă potabilă în această localitate, prin facturarea unui număr mediu de 6.582 abonaţi si 378 agenti economici, fiind facturati cu 135 mai puțini abonati față de anul 2016. Cantitatea de apă facturată a fost de 535.634 mc apă potabilă şi 520.914 mc apă uzată evacuată şi apă meteorică. Fata de anul 2016 productia fizica s-a diminuat cu 4.137 mc la apa potabila si cu 29.184 mc la apa uzata evacuata si apa meteorica. Aceasta scadere se datoreaza si depopularii zonei, tinand caracterul monoindustrial al zonei.

”Ca urmare a atragerii de noi clienţi sau prin reactualizare datorită schimbării proprietarilor au fost încheiate  un număr de 295 de contracte pentru persoane fizice si un număr de 15 contracte pentru persoane juridice, mai puțin cu 12 contracte decât în anul 2016, dar acest fapt este relativ și depinde în mare parte de noii clienti racordati la reteaua publica de apa potabila, precum si de tranzactiile imobiliare ce au loc in decursul unui an”, a spus Avram.

Valoarea creanţelor  pe care APA SERV VALEA JIULUI le are de recuperat din oraşul Petrila la data de 31 decembrie 2017 este de 745.656 lei, după următoarea structură:

  • agenți economici: 5580 lei (0,75%)
  • populație: 740.076 lei (99,25%)

Chiar și așa, față de 31 decembrie 2016 soldul creantelor înregistrate de abonații din Petrila a scăzut cu 156.177 lei, urmare a recuperarii acestora prin incasare sau alte mijloace legale de recuperare, după cum urmează:

 

  • 838 somaţii pentru debite restante, cu 54 mai multe decat in anul 2016
  • 59 de angajamente de plată pentru eşalonarea debitelor a căror valoare totală este de 124.647 lei, mai putine cu 5 decat in anul 2016
  • Au fost calculate 33 de prejudicii pentru abonații care au fost depistați branșați ilegal la rețeaua de apă potabilă
  • 647 abonaţi pe ordinele de debranşare în sumă totala de 806 lei.
  • 529 lei sumă recuperată din ordinele de debranşare emise.
  • 47 abonaţi debranşaţi.
  • 125 convocatoare pentru conciliere, mai putine cu 191 fata de 2016
  • 85 dosare de judecată înaintate Serviciului Juridic, fata de 90 in anul 2016
  • 37 cereri de executare silită în urma sentinţelor judecătoreşti
  • 22 plângeri penale pentru branşare ilegală

Directorul general al Apa Serv și-a exprimat convingerea că și pe parcursul anului 2018, relația cu membrii Consiliului local Petrila și cu conducerea executivă a Primăriei orașului Petrila, precum și relația cu beneficiarii serviciilor de apă și canalizare din această localitate se va menține pe aceleași coordonate ale seriozității, înțelegerii și sprijinului reciproc.

În zilele următoare, conducerea Apa Serv Valea Jiului va continua acest demers și la nivelul celorlalte consilii locale din localitățile Văii Jiului, precum și în Consiliul județean – aceștia fiind acționarii Apa Serv Valea Jiului.