Artă și tradiții pascale românești, în expoziție la galeria Ianza din Petroșani

După succesul reputat în Germania, la Galeria de artă a Fundației Ianza din Kronach, expoziția colectivă a artiștilor plastici Petru Birău, Cristian Sergiu Ianza și Teodor Dădălău aduce arta populară și tradițiile pascale românești și în atenția publicului din Valea Jiului.

Astfel, joi, 12 aprilie 2018, de la ora 18,00, galeria Fundației Ianza din Petroșani (situată în Castelul Ianza de pe str. Timișoarei) va fi gazda vernisajului expoziției intitulate ”Artă și tradiții pascale românești”.

”Este nu doar o expoziție de artă populară, pentru a cărei organizare le mulțumesc colegilor mei, artiștii Petru Birău și Teodor Dădălău, ci și un nou moment de a marca, prin frumusețea tradițiilor și artei populare tradiționale acestui popor, Centenarul Marii Uniri. Vă invit ca de obicei cu drag, să participați la vernisajul expoziției ARTĂ ȘI TRADIȚII PASCALE ROMÂNEȘTI, care va avea loc joi 12 aprilie, ora 18.00, în galeria fundației din Petroșani”, a declarat Cristian Ianza, președintele Fundației organizatoare a acestui nou eveniment cultural din Valea Jiului.