La Colegiul Național „Mihai Eminescu” Petrosani s-a constituit Cercul ”Cultul Eroilor”

Home Cultură La Colegiul Național „Mihai Eminescu” Petrosani s-a constituit Cercul ”Cultul Eroilor”
La Colegiul Național „Mihai Eminescu” Petrosani s-a constituit Cercul ”Cultul Eroilor”

Un moment ceva mai aparte din evenimentele anului Centenar s-a petrecut vineri, 20 aprilie 2018 la Colegiul Teoretic ”Mihai Eminescu” din Petroșani. Aici, în prezența mai multor elevi, a directorului Colegiului – prof.Alexandru Lăutaru, a consilierului educativ prof. Ștefania Manea și a profesorului de istorie Dorin-Minel Răduți, precum și a secretarului executiv al Asociației Naționale ”Cultul Eroilor” – Filiala județeană Hunedoara, s-a constituit Cercul ”Cultul Eroilor”.

29 de elevi ai prestigiosului Colegiu din Valea Jiului au subscris imediat acestui proiect au devenit membrii ai Cercului Cultul eroilor din cadrul școlii, care va funcționa sub egida apreciatei Asociații Naționale ”Cultul Eroilor”. Secretarul acestei asociații, Ioan Dorel Șchiopu le-a vorbit tinerilor despre misiunea și scopul acestei asociații care promovează patriotismul și spiritul național, întru veșnică cinstire a Eroilor Neamului Românesc, valori care se doresc a fi transmise și tinerei generații, inclusiv prin înființarea acestor Cercuri ”Cultul Eroilor”. ”Scopul Cercurilor „Cultul Eroilor” este de a contribui, prin activitățile organizate, la promovarea sentimentului de adâncă recunoștiință față de faptele tuturor eroilor și martirilor care și-au jertfit viața pe Altarul Patriei, fără deosebire de religie sau origine etnică, la cinstirea memoriei lor prin întreținerea, păstrarea și protejarea mormintelor și operelor comemorative de război, ca parte a patrimoniului cultural național, la cultivarea patriotismului, expresie desăvârșită a sufletului și eroismului românesc, a identității naționale a poporului român. Cercurile „Cultul Eroilor” funcționează pe baza următoarelor principii: voluntariat, responsabilitate, solidaritate, parteneriat și respect. Mă bucur nespus de mult că aici, la una dintre cele mai apreciate instituții de educație din județul nostru am găsit tineri patrioți, tineri dornici să participe activ la acest tip de activități, tineri care ne ararp astfel că jertfa eroilor români nu a fost una zadarnică”, a declarat Ioan Dorel Șchiopu.

La rândul său, directorul Colegiului Național ”Mihai Emnescu”, prof. Alexandru Lăutaru le-a vorbit elevilor despre oportunitățile și obligațiile pe care le avem cu toții, ca români, în anul Centenarului, precum și despre nevoia de implicare civică a tinerilor.

În cadrul ședinței de constituire a Cercului ”Cultul Eroilor” de la Colegiul Național ”Mihai Emnescu” a fost ales și un comitet de conducere format din:

  • Alexandru Lăutaru – președinte de onoare;
  • Minel -Dorin Răduți – președinte;
  • Ștefania Manea – vicepreședinte,
  • Adina Iftene (clasa a IX-a) -membru,
  • Roxana Stan (clasa a X-a) -membru,
  • Răzvan Râșnoveanu (clasa a X-a) -membru,
  • Bogdan Curec (clasa a X-a) -membru,
  • Dealmira Crețu (clasa a X-a) -membru,
  • Andrei Voinic (clasa a X-a) -membru.

Activitățile din cadrul Cercurilor „Cultul Eroilor” se vor desfășura sub îndrumarea conducerii unității de învățământ preuniversitar, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Hunedoara și în parteneriat cu Filiala județeană Hunedoara a Asociației Naționale ”Cultul Eroilor-Regina Maria” (președinte: ing. Gheorghe Ile – primarul municipiului Vulcan)  în conformitate cu „Calendarul anual al sărbătorilor naționale și al evenimentelor importante din istoria națională” și cu „Planul anual al activităților specifice” din fiecare unitate de învățământ preuniversitar.

La Petroșani, prof. M. Răduți a prezentat tinerilor patrioți câteva acțiuni ce se doresc a fi  desfășurate anul acesta în cadrul Cercului ”Cultul Eroilor”, prima dintre acestea fiind o expoziție dedicată Zilei Independenței României, sărbătorită la data de 9 mai.