Distincție aniversară de la ASE pentru Universitatea din Petroșani

Home Educație Distincție aniversară de la ASE pentru Universitatea din Petroșani
Distincție aniversară de la ASE pentru Universitatea din Petroșani

Academia de Studii Economice din București, una dintre prestigioasele școli superioare de științe economice din țara noastră aniversează anul acesta 105 ani de la înființare. În cinstea acestui moment aniversar, conducerea ASE a organizat, zilele acestea, o suită de evenimente publice în rândul cărora, la loc de cinste s-a aflat și o reuniune specială a Colegiului Rectorilor din România.

La evenimentele prilejuite de aniversarea a 105 ani de la înființarea Academiei de Studii Economice a participat și rectorul Universității din Petroșani, prof.univ.dr.ing. Radu Sorin. Acesta fost, de altfel, premiat cu Medalia Meritul Universitar ”Nicolae Xenopol”, iar instituția academică din Valea Jiului a primit și o Diplomă aniversară. Distincția acordată rectorului Universității din Petroșani reprezintă o recunoaștere pentru activitățile întreprinse de corpul profesoral de la Universitatea din Petroșani în ceea ce privește învățământul superior din țara noastră.

“Am răspuns cu mare bucurie invitației primite de la conducerea Academiei de Studii Economice din București de a participa la aniversarea celor 105 ani de la înființarea acestei prestigiose școli superioare din România. Am primit, cu aceași bucurie, vestea că Universitatea din Petroșani a fost medaliată, la aniversarea a 105 ani de învățământ superior de la ASE. Senatul Universității Academiei de Studii Economice a instituit, în anul 2016, o Medalia intitulată Meritul Universitar „Nicolae Xenopol”, care se acordă unor universități care au crescut prestigiul învățământului superior, în domeniul economic. Anu acesta, au primit această înaltă distincție 16 universități din România, iar Universitatea din Petroșani s-a numărat printre cele care au fost apreciate pentru calitatea învățământului superior. Este o recunoaștere a eforturilor depuse de către cadrele didactice și studenți, de conducerea academică a universității în creșterea vizibilității instituției de învățământ superior pe plan național și internațional, creșterea colaborării universității cu mediul academic și mediul economic”,  a declarat prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității Petroșani.

 

La rândul ei, Universitatea din Petroșani se pregătește pentru a marca, în luna mai, cei 70 de ani de la înființare.