Întâlnire cu Mariana Pândaru și cărțile sale, la Biblioteca județeană ”Ovid Densușianu”

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva a organizat în ziua de 26 aprilie 2018, la Sala de Lectură, un eveniment cultural de înaltă ținută prilejuit de lansarea volumului de proză scurtă „Om în intersecție”, semnat de scriitoarea și editoarea Mariana PÂNDARU, personalitate bine cunoscută a vieții culturale hunedorene.

Numele Marianei Pândaru este foarte familiar iubitorilor de literatură din judeţ, în special iubitorilor de poezie. De aproape patru decenii, de la debutul în revista Tribuna, din 1974, Mariana Pândaru s-a dedicat literaturii şi a oferit cititorilor volume valoroase de poezie (Dincolo de râu, câmpia – 1987, Salt mortal – 1992, Ferigi înzăpezite – 1996, Lacrima de ambră – 1998 etc.), interviuri, note de drum (Parisul din inima mea, 2001), pentru a aminti doar câteva titluri. Mariana Pândaru a fost și a rămas o prezenţă activă în publicistica hunedoreană de după 1989, numele ei fiind legat de publicații precum Călăuza, Constelaţia dragonului, devenită ulterior Ardealul literar şi artistic, acum Ardealul literar. În paginile acestor publicaţii a oferit cu generozitate spaţiu pentru debutul unor tinere talente, dar şi pentru semnături de prestigiu ale vieţii literare româneşti.

Editurile pe care le-a înființat și acum le conduce – Călăuza v.b. şi DaniMar – au trimis pe piaţa de carte lucrări de valoare din aproape toate domeniile: poezie, proză, memorialistică, eseuri, note de drum etc.

După ce a publicat volume de note de drum, volume de interviuri, de data aceasta Mariana Pândaru a pășit pe terenul prozei scurte, iar pașii pe care i-a făcut sunt plini de siguranță, fără ezitări, pași care duc spre conturarea unei prozatoare de o mare forță epică. Volumul „Om în intersecție” cuprinde un număr de 22 de povestiri scrise cu un acut simț al observației, cu o forță epică ce pune în lumină calități certe de prozatoare. Așa cum, pe bună dreptate remarcă scriitorul Liviu Ioan Stoiciu, Mariana Pândaru este o scriitoare „de un profesionalism cert”. Spiritul de observație, capacitatea de a crea tipologii, cunoașterea perfectă a psihologiei umane i-au permis autoarei să scrie scurte povestiri în care personajele sunt bine conturate, cu trăiri pe care prozatoarea le pune parcă sub lupă și descifrează orice meandră sufletească. Este dovada unui talent literar cu totul special, este dovada incontestabilă că Mariana Pândaru se înscrie pe drept cuvânt în pleiada prozatorilor români de valoare.

”De fiecare dată, întâlnirile noastre cu Mariana Pândaru reprezintă nu doar întâlnirea cu un scriitor de mare talent, ci și întâlnirea cu o bună și dragă prietenă a bibliotecii care ne este mereu aproape, cu căldura, delicatețea și prietenia sinceră pe care, la rândul ei, ne-o poartă. Cuvintele sunt insuficiente să-i mulțumim Marianei Pândaru pentru tot ceea ce a făcut pentru cultura hunedoreană, pentru faptul că a fost și este mereu alături de noi la activitățile culturale pe care le organizăm, pentru că între noi s-a înfiripat o prietenie ce devine pe zi ce trece mai trainică. Până acum, am spus mereu că Mariana Pândaru are poezia în sânge, că scrie poezie așa cum respiră. Acum, însă, putem să adăugăm acestor afirmații și constatarea că Mariana Pândaru scrie proză cu aceeași ușurință cu care izvodește imagini poetice. I-am mulțumit Marianei Pândaru pentru această nouă carte pe care o vom dărui, la rândul nostru, cititorilor bibliotecii noastre, celor care îndrăgesc creația distinsei scriitoare și îi așteaptă cu nerăbdare noile volume. Cei care iubesc scrisul Marianei Pândaru, cei care îi cunosc activitatea literară, de animator cultural, au avut bucuria să-i fie aproape cu prilejul acestei lansări de carte”, a declarat Ioan Sebastian Bara, managerul Bibliotecii județene.

La finalul lansării, autoarea a oferit doritorilor autografe.