Premieră la teatrul din Petroșani: ”Audiția.ro”, o comedie în regia Antonellei Cornici

O nouă premieră va fi prezentată sâmbătă, 28 Aprilie 2018 de la ora 18.00, în sala mare a Teatrului Dramatic „Ion D. Sîrbu” din Petroșani, care pune în scenă spectacolul cu piesa „Audiția.ro”, de Călin Ciobotari, după una-două idei de Alexandr Galin, în regia Antonellei Cornici.

Prin montarea de la  Petroșani, regizoarea Antonella Cornici ne propune o comedie savuroasă a tipologiilor şi a relaţiilor, un spectacol dinamic şi plin de haz, din care nu lipseşte gustul uşor amar pe care îl lasă experienţa traiului în comunism, urmat de o perioadă de tranziţie în care mirajul locurilor de muncă în străinătate  provoacă foarte multe victime.

Piesa este o comedie, de fapt o tragi-comedie, născută din nemulţumire, din frustrare, din idealuri mici şi multă, multă speranţă deşartă susţinută de o lipsă covârşitoare de înţelegere şi de credinţa că acolo, după graniţă, viaţa e mai bună şi mai frumoasă. ”O audiție, o speranță… mâine va fi mai bine, vom trăi fericiți, nu ne va mai lipsi nimic, ne vom bucura că trăim în țara asta minunată! și dacă nu va fi așa? vom spera din nou într-o altă audiție la fericire și normalitate! sau nu!” – spune regizorul Antonella Cornici.

Din distribuție fac parte actorii: Irina Bodea-Radu, Oana Liciu-Gogu, Corina Vișinescu, Oana Crișan, Amelia Toaxen, Mihai Alexandru, Laurențiu Vlad, Daniel Cergă, Mihai Sima, Radu Tudosie. Scenografia este semnată de Alina Dincă Pușcașu. Ilustrația muzicală: George Dancu și Cosmin Lupan, Coregrafia: Victoria Bucun Video & light design: Lucian Moga.

Prețul unui bilet este de 25 sau 30 de lei, în funcție de categoria aleasă.

Menționăm de asemenea că duminică, 29 Aprilie, de la ora 12.00, cei mici sunt așteptați la teatrul din Petroșani pentru o nouă incursiune în lume poveștilor. Echipa Teatrului ”Ion D. Sîrbu” a pregătit pentru ei spectacolul „Lumea lui Dănilă” după Ion Creangă, regia și adaptarea fiind semnate de Boris Melinti.

Prețul uni bilet pentru cei mici este 8 lei, iar pentru însoțitori 10 lei.