Senatorul Cristian Resmeriță se delimitează de votul deputaților hunedoreni ai PSD, dat împotriva pensionarilor mineri

Home Politică Senatorul Cristian Resmeriță se delimitează de votul deputaților hunedoreni ai PSD, dat împotriva pensionarilor mineri
Senatorul Cristian Resmeriță se delimitează de votul deputaților hunedoreni ai PSD, dat împotriva pensionarilor mineri

Deputații PSD și ALDE din județul Hunedoara, respectiv Laurentiu Nistor, Natalia Intotero, Ilie Toma, Sorin Marica și Marius Surgent, se numără printre cei 172 de deputați care au dat, zilele trecute, un vot negativ proiectului de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Modificările propuse în acest proiect ar fi trebuit sã restabilească egalitatea de drepturi în rândul pensionarilor mineri pensionați înainte de 1 ianuarie 2011 și a celor pensionați ulterior acestei date.

Senatorul PSD Cristian Resmeriță a declarat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, că se delimitează total față de gestul colegilor săi de partid, în mod special al celor din județul Hunedoara. ”Este de neînțeles acest vot, mai ales pentru colegii noștri deputați din județul Hunedoara. Eu știu că PSD este și trebuie să rămână un partid pentru oameni și nu unul împotriva acestora. Mi-e greu să înțeleg rațiunea votului negativ dat de colegii mei pe o lege care trebuie să restabilească echitatea pentru toți pensionarii care au lucrat în grupele de muncă I și II. Mă declar profund dezamăgit de votul colegilor mei și dacă cineva crede că atunci când se face o faptă bună poate să și-o asume, iar atunci când se face o faptă rea, poate să dea vina pe altcineva, greșește total”, a declarat senatorul Cristian Resmeriță.

Acesta spune că, în ceea ce-l privește, în cariera sa politică și parlamentară, problemele ridicate de pensionarii mineri au constituit punctul cel mai important al activității sale. ”Am făcut tot ceea ce am putut pentru ca Legea 155 să fie adoptată. Am reușit și această lege a adus pensii corecte minerilor care au lucrat în grupele I și II de muncă și care s-au pensionat după anul 2011. Sunt circa 10.000 de beneficiari ai acestei legi, de care beneficiază inclusiv cei care ies în prezent la pensie, și care au pensii decente. Cred că legea care trebuia să stabilească aceleași drepturi la pensie și pentru cei care au ieșit până în 2010 la pensie trebuia să se bucure de susținerea PSD și, cu atât mai mult, de susținerea deputaților hunedoreni, de a căror atitudine mă delimitez, pe acest subiect, în mod categoric”, a spus Cristian Resmeriță.

Senatorul PSD de Valea Jiului se declară decis să găsească el însuși o soluție pentru a rezolva aceast problemă. ”Și ieri, și astăzi, și în fiecare zi, oamenii din Valea Jiului îmi ridică această problemă și eu știu că au dreptate. În ceea ce mă provete, am fost și voi rămne alături de oameni, așa cum rămân la convingerea că PSD trebuie să fie un partid social, unul pentru oameni și nu împotriva lor. Simt că trebuie să acționez pentru a rezvolva această problemă pentru pensionarii mineri, care și-au pus încrederea în noi. Nu știu încă ce și cum voi face, dar cert este că simt că trebuie să fac ceva în această direcție și o voi face !”, promite senatorul Resmeriță.