Întâlnire cu pădureanul prof.dr. Rusalin Ișfănoni, în cadrul campaniei ”Premianții fără premiu”

Drumul lui Rusalin Işfănoni de la Dăbâca până la Bucureşti, „ocolind” prin Stockholm, New Delhi, Budapesta, Roma şi Veneţia, ar putea umple – cu siguranţă – o carte întreagă. Când era abia în clasa întâi, dascălii din comună au organizat o excursie cu camionul. La Hunedoara, la Castelul Corvinilor. Era o distanţă de numai câteva zeci de kilometri, pe care hunedorenii navetişti o parcurgeau zilnic, cu destulă uşurinţă. Dar pentru Rusalin excursia aceea să rămână doar un vis. Tatăl lui n-a avut 8 lei, să-i plătească excursia. Copilul şi-a spus că nu-i nimic şi a renunţat, resemnat, deși și-a dorit foarte mult să meargă. Până la urmă, povestește, râzând, că viaţa a compensat, pentru că, acum câțiva ani, în 20 de ore am făcut trei continente: Europa, Asia şi Africa.

Și-a început cariera ca strungar la Mina de Fier din Ghelari, apoi, vreme de câţiva ani, a lucrat ca lăcătuş la Combinatul Siderurgic din Hunedoara. După ce a făcut şcoala profesională minieră din Ghelari, la liceu n-a prea avut curaj să meargă. În cele din urmă l-a convins un fotbalist căruia îi făcea mereu temele la desen tehnic. Rusalin le făcea temele multora. Fotbaliştii luau 10, iar lui profesorii îi dădeau doar 8. Când a decis să se facă dascăl la el în comună, a plecat la Timişoara şi a alergat toată ziua până a reuşit să se înscrie la școală. Venise seara şi nu avea unde să-şi pună capul, aşa că a luat toate institutele la rând. Până la urmă, târziu, în noapte, a ajuns la o magazie cu 500 de saltele, iar administratotul l-a lăsat înăuntru. Aşa a ajuns el, cel care nu avea un loc unde să pună capul, să doarmă pe o stivă de 10 saltele.

De atunci, de la lecţia asta cu saltelele pe care i-a dat-o viaţa, s-a convins că nu trebuie să se descurajeze niciodată. Şi că Dumnezeu compensează, cumva. Iar acolo unde se închide o uşă, se deschide cel puţin o fereastră. Între timp, a ajuns suplinitor, apoi profesor şi, la numai 20 de ani, director de şcoală. La facultatea de filozofie, profesorii l-au trimis direct în anul al treilea şi n-a mai durat mult până când autorităţile, impresionate de calităţile lui de organizator de ansambluri, l-au pus, aproape cu forţa, director la Centrul de Formare, Cultură şi Conservare a Creaţiei Populare. De aici şi până la a ajunge primar, tot cam cu forţa, n-a mai fost decât un pas. A venit o directivă, cum că e nevoie de primari cu facultate, iar pădureanul nostru era singurul care corespundea criteriilor.

 Apoi a plecat la Bucureşti, urmându-şi destinul. Deşi studiase până la aproape 40 de ani şi hotărâse că el n-o să mai dea niciodată în viaţa lui un examen, în timp ce era şef de secţie la Muzeul Satului, a văzut o teză de doctorat care urma să fie susţinută la Sorbona. Nu i s-a părut prea greu, aşa că a decis să o ia, încă o dată, de la capăt. S-a apucat de învăţat engleza la 50 de ani şi a scris teza „Pădurenii Hunedoarei – o viziune etnologică”, iar apoi a publicat-o în volum. În octombrie 2005, cartea a fost distinsă cu premiul „Nişte ţărani”, acordat de „Fundaţia Naţională pentru Civilizaţie Rurală”, pentru remarcabila cercetare şi valorificare a zonei etnografice Ţinutul Pădurenilor, iar în 2006 volumul a fost distins şi cu Premiul Academiei Române.

”Ar mai fi multe, multe de povestit… Şi, de ce nu, poate că într-o zi pădureanul va aduna toate minunatele lui poveşti într-o carte. Până atunci, pentru exemplul său de curaj, profesionalism şi dăruire, pentru modul în care a ales să apere tradiţia, ca valoare supremă, vă propunem să ne întâlnim cu acest om și să-i spunem că-i mulțumim pentru munca sa de o viaţă. Sâmbătă, 28 Aprilie 2018, ora 11.00, profesorul Rusalin Işfănoni vine să-l întâlnim. Aveți ocazia să-l priviți în ochi, să-i spuneți o vorbă caldă și să fiți parte dintre cei care îi vor mulțumi oficial printr-o diplomă și un buchet de flori, venind în Piața Victoriei, din Centrul Devei”, spune jurnalistul Dan Terteci, inițiatorul acestui proiect civic.