Drumul lui Rusalin Işfănoni de la Dăbâca până la Bucureşti, „ocolind” prin Stockholm, New Delhi, Budapesta, Roma şi Veneţia, ar putea umple – cu siguranţă – o carte întreagă. Când era abia în clasa întâi, dascălii din comună au organizat o excursie cu camionul. La Hunedoara, la Castelul Corvinilor. Era o distanţă de numai câteva zeci de kilometri, pe care hunedorenii navetişti o parcurgeau zilnic, cu destulă uşurinţă. Dar pentru Rusalin excursia aceea să rămână doar un vis. Tatăl lui n-a avut 8 lei, să-i plătească excursia. Copilul şi-a spus că nu-i nimic şi a renunţat, resemnat, deși și-a dorit foarte mult să meargă. Până la urmă, povestește, râzând, că viaţa a compensat, pentru că, acum câțiva ani, în 20 de ore am făcut trei continente: Europa, Asia şi Africa.
Și-a început cariera ca strungar la Mina de Fier din Ghelari, apoi, vreme de câţiva ani, a lucrat ca lăcătuş la Combinatul Siderurgic din Hunedoara. După ce a făcut şcoala profesională minieră din Ghelari, la liceu n-a prea avut curaj să meargă. În cele din urmă l-a convins un fotbalist căruia îi făcea mereu temele la desen tehnic. Rusalin le făcea temele multora. Fotbaliştii luau 10, iar lui profesorii îi dădeau doar 8. Când a decis să se facă dascăl la el în comună, a plecat la Timişoara şi a alergat toată ziua până a reuşit să se înscrie la școală. Venise seara şi nu avea unde să-şi pună capul, aşa că a luat toate institutele la rând. Până la urmă, târziu, în noapte, a ajuns la o magazie cu 500 de saltele, iar administratotul l-a lăsat înăuntru. Aşa a ajuns el, cel care nu avea un loc unde să pună capul, să doarmă pe o stivă de 10 saltele.
De atunci, de la lecţia asta cu saltelele pe care i-a dat-o viaţa, s-a convins că nu trebuie să se descurajeze niciodată. Şi că Dumnezeu compensează, cumva. Iar acolo unde se închide o uşă, se deschide cel puţin o fereastră. Între timp, a ajuns suplinitor, apoi profesor şi, la numai 20 de ani, director de şcoală. La facultatea de filozofie, profesorii l-au trimis direct în anul al treilea şi n-a mai durat mult până când autorităţile, impresionate de calităţile lui de organizator de ansambluri, l-au pus, aproape cu forţa, director la Centrul de Formare, Cultură şi Conservare a Creaţiei Populare. De aici şi până la a ajunge primar, tot cam cu forţa, n-a mai fost decât un pas. A venit o directivă, cum că e nevoie de primari cu facultate, iar pădureanul nostru era singurul care corespundea criteriilor.
Apoi a plecat la Bucureşti, urmându-şi destinul. Deşi studiase până la aproape 40 de ani şi hotărâse că el n-o să mai dea niciodată în viaţa lui un examen, în timp ce era şef de secţie la Muzeul Satului, a văzut o teză de doctorat care urma să fie susţinută la Sorbona. Nu i s-a părut prea greu, aşa că a decis să o ia, încă o dată, de la capăt. S-a apucat de învăţat engleza la 50 de ani şi a scris teza „Pădurenii Hunedoarei – o viziune etnologică”, iar apoi a publicat-o în volum. În octombrie 2005, cartea a fost distinsă cu premiul „Nişte ţărani”, acordat de „Fundaţia Naţională pentru Civilizaţie Rurală”, pentru remarcabila cercetare şi valorificare a zonei etnografice Ţinutul Pădurenilor, iar în 2006 volumul a fost distins şi cu Premiul Academiei Române.
”Ar mai fi multe, multe de povestit… Şi, de ce nu, poate că într-o zi pădureanul va aduna toate minunatele lui poveşti într-o carte. Până atunci, pentru exemplul său de curaj, profesionalism şi dăruire, pentru modul în care a ales să apere tradiţia, ca valoare supremă, vă propunem să ne întâlnim cu acest om și să-i spunem că-i mulțumim pentru munca sa de o viaţă. Sâmbătă, 28 Aprilie 2018, ora 11.00, profesorul Rusalin Işfănoni vine să-l întâlnim. Aveți ocazia să-l priviți în ochi, să-i spuneți o vorbă caldă și să fiți parte dintre cei care îi vor mulțumi oficial printr-o diplomă și un buchet de flori, venind în Piața Victoriei, din Centrul Devei”, spune jurnalistul Dan Terteci, inițiatorul acestui proiect civic.