”Audiția.ro”, o premieră ca un manifest despre tragicomedia destrămării națiunii

”Țară tristă, plină de umor…” Nu mai știu cui aparține această replică, dar ea se potrivește ca o mănușă pentru a rezuma, în doar câteva cuvinte subiectul ultimei premiere care a avut loc, la finalul săptămânii, pe scena Teatrului ”Ion D. Sîrbu” din Petroșani.

Pornind de la câteva idei ale lui Alexandr Galin, autorul piesei ”Audiția.ro”, Călin Ciubotari, completat de viziunea regizorului Antonella Cornici, reușesc să pună în scenă un spectacol de un haz molipsitor, cu replici pline de umor aduse în fața publicului de, din nou, fenomenalele actrițe ale teatrului din Petroșani: Oana Liciu Gogu, Irina Bodea Radu, Oana Crișan, Amelia Toaxen și Corina Vișinescu. Acestea au fost completate cu același aplomb scenic și, evident, cu replici generatoare de umor, de partea masculină a distribuției, care i-a adus în atenția publicului pe Alexandru Mihai, Laurențiu Vlad, Mihai Sima, Radu Tudosie și Daniel Cergă.

S-a râs cu lacrimi la premiera de sâmbătă seara, într-o piesă ce aduce sub luminie rampei condiția românului contemporan, viața de familie și, mai ales, viața monotonă și tristă a femeilor de provincie, fie ele soții de mineri disponibilizați sau de patroni parveniți, de profesoare idealiste sau de tinere intrate din copilărie direct în viața sexuală. Piesa vorbește despre dorința femeilor de a scăpa de această condiție, de a-și face rapid un rost și de a-și clădi o altă viață, incredibiă acasă, dar absolut credibilă oriunde în afara granițelor țării. Pentru acest lucru, cum din păcate se întâmplă deseori și în viață, multe femei sunt gata să facă față oricărei provocări. Despre tentații, provocări, vise și sacrificii este vorba în ”Audiția.ro”, savuroasă comedie ce se transformă, într-un final, într-o necesară lecție de viață pentru toți și, mai ales, pentru toate cele care visează la un ”mai bine” necondiționat orișiunde în Europa, mai puțin acasă, în România.

Dincolo însă de replicile haioase și de jocul scenic savuros, comedia ”Audiția.ro” scoate la lumină o tragedie izvorâtă din realitățile statistice, prezentate cu toată seriozitatea la finalul piesei, într-o proiecție despre ”drumul” urmat de protagonistele piesei după ”evadarea” din familie și de acasă. ”România este unul dintre principalii furnizori în traficul de carne vie din Europa ultimilor ani. Aproape 100 de copii cu părinți plecați la muncă în străinătate, s-au sinucis. În fiecare zi, în România,  migrația face să se destrame o familie. În fiecare zi, România se destramă !” Acesta este mesajul-manifest transmis de regizorul Antonella Cornici și actorii teatrului din Petroșani, odată cu noua piesă de succes care a intrat în repertoriul acestuia, ”Audiția.ro” și care, suntem siguri, va aduce în continuare râsul pe chipurile spectatorilor, dar în același timp și o reflecție cât se poate de serioasă în mintea lor. Iar toate acestea, poate că, într-un final, vor genera și acea atitudine de ”România, trezește-te !” care să oprească destrămarea acestei țări și a acestei nații.

Felicitări, Antonella Cornici ! Felicitări, actori minunați ai teatrului din Petroșani ! Felicitări, tuturor celor ce au dat viață acestui nou și excepțional spectacol artistic din Valea Jiului care ne face, în primul rând pe noi, cei care vă admirăm și vă prețuim, să nu ne simțim deloc ”provinciali” în minunata noastră Vale a Jiului, în frumoasa noastră Românie.  Iar pentru asta, vă mulțumim și vă aplaudăm !