Angajații lunii aprilie la Apa Serv Valea Jiului

Home Economie Angajații lunii aprilie la Apa Serv Valea Jiului
Angajații lunii aprilie la Apa Serv Valea Jiului

Odată cu începutul unei noi luni calendaristice, a venit momentul unei noi evaluări a activității salariaților de la Apa Serv Valea Jiului. În urma analizei efectuate de echipa managerială a operatorului regional de apă și canalizare din Valea Jiului, au fost desemnați alți trei laureați ai titlului de ”Angajat al lunii” a căror activitate din luna aprilie 2018 s-a dovedit a fi una foarte bună.

Aceștia sunt :

  • Cristian Marian Cazan – șef Serviciu Corp Control ;
  • Simona Maria Burian – inginer în cadrul Serrviciului Exploatare ;
  • Daniela Lochainer – operator calcul în cadrul Serviciului Comercial.

În cursul zilei de astăzi, directorul general al Apa Serv, Costel Avram i-a felicitat în mod public pe cei trei salariați cărora le-au fost înmânate diplomele de merit pentru activitatea depusă în luna aprilie. Evenimentul a avut loc în cadrul unei festivități la care au participat membri ai echipei de conducere a Apa Serv Valea Jiului.

Tot astăzi, au fost premiați și salariații din cadrul întregului Serviciu de Corp Control, care au desemnați drept Colectivul lunii aprilie, la Apa Serv Valea Jiului. Din colectivul condus de Cristian Marian Cazan, fac parte : George Mocăniță, Eugen Liviu Savin, Gabriel Boca și Adrian Stănescu.

”Competiția internă pentru desemarea celor mai buni angajați de la Apa Serv, pe care o desfășurăm lună de lună, și-a atins scopul pentru care a fost instituită. Deja de o bună bucată de vreme, în rândul salariaților noștri, spiritul de competiție se regăsește tot mai pregnant în activitatea unui număr din ce în ce mai mare de salariați, din toate sectoarele și departamentele firmei noastre. La finalul lunii aprilie, am apreciat în mod deosebit alți trei colegi a căror activitate a fost una foarte bună, dar și un colectiv a cărui activitate se regăsește în mod eficient, în cifrele economico-financiare ale firmei noastre. Îi felicit și le doresc să păstreze pe mai departe ștacheta performanței lor profesionale la același nivel ridicat”, a declarat Costel Avram, directorul general al Apa Serv Valea Jiului.