Elevi din Lupeni în vizită la stația de tratare a apei de la Valea de Pești, în cadrul campaniei ”Viața”

Mai mulți elevi din cadrul Școlii Gimnaziale nr. 3 Lupeni au avut parte, zilele trecute, de o lecție specială despre apă și rolul acesteia în viața oamenilor, în cadrul unui proiect didactic realizat în parteneriat cu Clubul de presă Valea Jiului.

În cadrul proiectului, intitulat ”CAMPANIA VIAȚA”, după activitatea de informare care avut loc în sălile de clasă de la școală, elevii au avut parte și de o experiență practică, în cadrul unei excursii educative la barajul de la Valea de Pești și stația de tratare a apei de la Valea de pești, obiective aparținânz Asociației bazinale a Apelor Jiu (SIH Petroșani), respectiv Apa Serv Valea Jiului. 

La stația de tratare a apei de la Valea de Pești elevii au avut ocazia nu doar de a vizita acest obiectiv important pentru alimentarea cu apă potabilă a Văii Jiului, ci și să primească explicații despre procesul de captare, verificare de laborator și potabilizare a apei, explicații oferite chiar de către șeful Departamentului Producție al ASVJ, ing.Cristian Andrei Ionică.

Jurnalistul Angella Dumitrașcu, reprezentantul Clubului de Presă Valea Jiului informează că acțiunile de acest fel vor continua și cu alți elevi de le școlile partenere.