Ansamblul folcloric ”Parângul” din Petroșani pe scena festivalului ”Flori de mai” de la Brașov

Home Cultură Ansamblul folcloric ”Parângul” din Petroșani pe scena festivalului ”Flori de mai” de la Brașov

Ansamblul folcloric ”Parângul” din Petroșani, coordonat de Nicolae Nicoară a fost prezent, în cursul acestei săptămâni, pe scena Festivalului studențesc ”Flori de mai” organizat de Ansamblul ”Junii Brașovului” și Casa de Cultură a Studenților din Brașov. Evenimentul, ajuns la cea de-a XII-a ediție, a consemnat un adevărat regal de muzică și dansuri populare prezentat de tinerii componenți ai unor ansamburi populare (formate din dansatori și taraf) reprezentând centre universitare din București, Iași, Timișoara, Petroșani, Sibiu și Brașov.

Evoluția remarcabilă a artiștilor din Petroșani, dar și a celor de la celelalte ansambluri studențești nu face altceva decât să ne convingă de faptul că, într-o lume dominată de internet, de Facebook și YouTube, o suită întreagă de tineri care păstrează filonul folclorului și tradițiilor autentice românești, dau viață și sens afirmației că nimic ce-i românesc, nu piere !

Cu sentimentul datoriei față de folclor și, mai ales, față de un public iubitor al acestui gen artistic, componenții Ansamblului de dansuri ”Parîngul” și ai tarafului Casei de cultură stundețești din Petroșani s-au întors acasă cu încă o amintire a unui frumos spectacol în care și-au reconfirmat valoarea binecunoscută. Urmează pentru ei, peste doar câteva zile, o nouă provocare artistică de excepție, de data aceasta de la Tg. Mureș, acolo unde o parte din componenții Ansamblului ”Parângul” vor reprezenta Casa de cultură a Studenților din Petroșani la un alt festival studențesc de dans.

Sorin OPREA

Foto: Arhivă