Vulcăneanul George Bălțatu este noul președinte al TSD Hunedoara

Home Politică Vulcăneanul George Bălțatu este noul președinte al TSD Hunedoara
Vulcăneanul George Bălțatu este noul președinte al TSD Hunedoara

Tinerii social-democraţi din judeţul Hunedoara şi-au ales astăzi o nouă echipă de conducere a organizaţiei. Astfel, fostul lider al organizației de tineret a social-democraților din județul Hunedoara, Dacian Ciodaru a predat ștafeta unei noi echipe de tineri politicieni, echipă care potrivit votului de la Conferința TSD Hunedoara de astăzi va fi condusă de George Bălțatu.

De profesie avocat, George Bălțatu este membru al Organizației PSD din municipiul Vulcan, dar și consilier local al PSD în cadrul Consiliului local Vulcan.

La Conferința tinerilor social-democrați care a avut loc astăzi la Deva au participat, alături de liderii organizațiilor teritoriale TSD din județul Huneodara, președintele Organizației PSD Hunedoara, deputatul Laurențiu Nistor, președintele executiv Cristian Resmeriță (senator) și vicepreședintele social-democraților hunedoreni, deputatul Natalia Intotero – ministrul Românilor de Pretutindeni. De asemenea, la eveniment au participat parlamentarii social democrați Vorel Sălan, Ilie Toma și Sorin Marica.

”Sprijinul tinerilor va fi esenţial în tot acest parcurs electoral. Avem nevoie de inteligenţa, energia, curajul, hotărârea, creativitatea lor. Felicitări George Bălțatu și echipei sale ! Le dorim mult succes și putere de muncă”, a declarat deputatul Laurențiu Nistor, președintele PSD Hunedoara.