Cultul pentru eroii neamului este, la Vulcan, omagiu și asumare în Anul Centenarului României Unite

Home Stiri la zi Cultul pentru eroii neamului este, la Vulcan, omagiu și asumare în Anul Centenarului României Unite
Cultul pentru eroii neamului este, la Vulcan, omagiu și asumare în Anul Centenarului României Unite

Ceremoniile organizate de municipalitata din Vulcan, odată cu fiecare reper istoric, politic sau religios ce aduce aminte de jerfa eroilor Neamului Românesc au întotdeauna un caracter și o sensibilitate aparte.

La fel a fost și anul acesta, la ceremoniile pin care comunitatea locală din municipiul Vulcan a marcat, în Sfânta zia Înălțării Domnului, Ziua Eroilor. Tineri și vârstnici, oficialități și cetățeni, cu toții deopotrivă au trăit astăzi, la Vulcan, momente înălțătoare, în cadrul ceremoniilor care s-au derulat la Cimitirul Eroilor de la Coroești și, mai apoi, la osuarul de la Paroșeni și la memorialul Eroilor din Marele Război, de la Pasul Vîlcan.

Și la ceremoniile de astăzi, vulcănenii au demonstrat, prin atitudine și caracter, că fără eroi nu se scrie istoria. ”Eroii sunt pretutindeni. Iar istoria Patriei este scrisă cu sângele și sacrificiul lor. Prin aceste două jertfe ale ostașilor noștri, s-a născut o națiune. Se perpetuează un neam. Neamul Românesc. Care este și va fi. Iar la festivitatea de astăzi, organizată în mod tradițional de Ziua Eroilor – Înălțarea Domnului, am trăit o certitudine. Că ceea ce facem an de an, va fi dus mai departe, de generațiile de tineri. Iar anul acesta, când avem ocazia să ne amintim oricât de des, că România este unită prin fiecare dintre noi, am înțeles și mai bine că pentru ei, pentru tinerii noștri, trebuie să facem toate cele necesare pentru ca Iubirea de Patrie, de Neam, respectul pentru Eroi, pentru valorile noastre naționale să rămână în memoria conștiinței lor, a tinerilor, la locul cuvenit”, a spus Gheorghe Ile, primarul municipiului Vulcan, cel care îndeplinește și onoranta misiune de a fi președinte al Filialei județene Hunedoara a Asociației Național ”Cultul Eroilor-Regina Maria”.

Mobilizați de exemplul acestuia, numeroși oameni din comunitatea Vulcanului și oaspeți veniți la Vulcan pentru a celebra Ziua Eroilor au participat la acest eveniment care face din Vulcan o Capitală a patriotismului și un loc în care eroii sunt prețuiți după adevărata lor valoare. De la reprezentanți ai administrației locale, la oameni politici, de la elevi și profesori la militari, jandarmi și polițiști, până la reprezentanți ai unor instituții publice și economice reprezentative, cei care au onorat ceremoniile derulate la Vulcan de Ziua Eroilor au făcut ca acestea să fie, la Vulcan, cu adevărat speciale. ”Am trăit momente de mare emoție, astăzi, de Ziua Eroilor, la Vulcan, acolo unde încă bate inima neamului românesc. Îl felicit pe Gheorghe Ile pentru că, împreună cu echipa sa, știu să demonstreze că valori precum respectul pentru istorie, pentru eroi și pentru țară merită aduse în atenția oamenilor. Le mulțumesc vulcanenilor pentru că astăzi m-au făcut să trăiesc emoția unui eveniment de excepție care ne arată tuturor ca, înainte de orice, e Patria și eroii acesteia”, a recunoscut directorul Apa Serv, Costel Avram, participant la acest eveniment.

Dincolo de discursuri și cuvinte frumoase, dincolo de festivitatea în sine, Ziua Eroilor a macat anul acesta la Vulcan și o ceremonie ceva mai aparte generată, în primul rând, de primirea de către cei mai tineri membri ai Cercului Eroilor de la Colegiul Teoretic ”Mihai Eminescu” din Petroșani a însemnelor oficiale de primire în rândul Asociației Naționale ”Cultul Eroilor-Regina Maria”, în urma unor demersuri realizate, în acest scop, de secretarul ANCE, Dorel Șchiopu. Similar, pentru o serie de personalități publice al căror numitor comun este promovarea românismului în comunitate, primarul Gheorghe Ile a înmânat o medialie jubiliară a ”Centenarului Marii Uniri”, o eșarfă tricoloră și o carte istorică, în semn de recunoaștere a atitudinii civice a acestora. Printre beneficiari s-au numărat consilierul local Pompiliu Barbu, șeful Poliției Locale Vulcan – Mihai Mezambrovschi, directorul general al Apa Serv Valea Jiului – Costel Avram, directorul Pregoterm Vulcan – Marius Danci, omul de afaceri Emil Părău, Mircea Braicău – preot paroh Coroiești, preotul Stancu din Paroșeni, Constantin Fulga – colonel (r), Petru Hodor – consilier județean, Virgil Sanda – colonel (r). și șeful fanfarei din Vulcan – Cristian Gheți.

Ceremonii emoționante au avut loc la Vulcan astăzi și în fața monumentului ridicat la osuarul de la Paroșeni, un loc în care-și dorm somnul de veci militari căzuți în luptele din Pasul Vîlcan din 1916. Un loc de pelerinaj istoric la care primarul Ile îi îndeamnă pe toți oamenii să purceadă. ”Să mergeți la Osuar. Lângă incinta acestuia veți găsi înscrisul realizat cu ocazia Centenarului Unirii, cu identitatea osemintelor ostașilor care își dorm somnul de veci în acest petec de Patrie. Noi le-am cinstit astăzi memoria, conform tradiției de Ziua Eroilor”, a spus Gheorghe Ile.