Cei mai buni câini salvatori din România și-au rafinat mirosul în județul Hunedoara

Home Stiri la zi Cei mai buni câini salvatori din România și-au rafinat mirosul în județul Hunedoara
Cei mai buni câini salvatori din România și-au rafinat mirosul în județul Hunedoara

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Iancu de Hunedoara„ al județului Hunedoara a organizat, timp de 3 zile, prima tabără națională destinată echipajelor canine specializate în căutare-salvare din unitățile subordonate IGSU. La pregătire au participat 14 echipe din inspectoratele pentru situații de urgență Arad, Argeș, Bacău, Buzău, Călărași, Gorj, Hunedoara, Mehedinți, Olt, Prahova, Satu-Mare, Sibiu, Suceava și Timiș precum și ale Centrului Chinologic Sibiu și ale Asociației Câinilor de Salvare Transilvania.

Cei peste 20 de câini și instructorii lor au exersat tehnici de căutare a persoanelor prinse sub dărâmături într-un simulator amenajat într-o clădire dezafectată din Băcâia sau modalități de abordare a cazurilor care implică dispăruți în pădure. Specialiști în domeniul chinologic au realizat și exerciții ce dezvoltă capacitatea de ascultare a câinilor.

I.S.U. Hunedoara a fost reprezentat la această tabără de căpitanul Anca Firidon cu labradorul Kara, plutonierul major Robert Kulcsar cu ciobănescul german Bebe și plutonierul major Grațian Dîncșorean cu ciobănescul belgian Diamond și ciobănescul german Rocky. La festivitatea de închidere a taberei naționale a participat și prefectul județului Hunedoara, Fabius Kiszely.

”Cel mai bun prieten al omului este și cel mai fidel ajutor al acestuia pretutindeni în lume. Câinii sunt în prima linie în domeniul detectării narcoticelor sau substanțelor explozive dar și al căutării oamenilor dispăruți în cataclisme naturale. Cu ajutorul simțurilor fabuloase, câinii sunt capabili, de exemplu, să detecteze o picătură dintr-o substanță diluată într-o tonă de apă sau să „simtă„ prezența unui om ținut captiv sub dărâmături sau luat de avalanșă. Simțul olfactiv al câinelui nu are, deocamdată, rival deși inteligența umană a inventat aparate capabile să detecteze mișcarea sau căldura degajată de corp sau să capteze cele mai slabe sunete. Toate aceste aparate nici nu se apropie de acuratețea pe care este capabil să o ofere un câine. Pe lângă aceasta, câinii au capacitatea, prin antrenament, să „ne transmită„ unde au identificat o potențială victimă”, se arată într-un comunicat al organizatorilor acestui inedit eveniment.