Vara vine cu noi delicii culinare la Restaurantul ”Number One” din Petrila

Home Reportaj Vara vine cu noi delicii culinare la Restaurantul ”Number One” din Petrila
Vara vine cu noi delicii culinare la Restaurantul ”Number One” din Petrila

Devenit foarte apreciat, grație eleganței, bunului gust și meniurilor de cea mai bună calitate din oferta gastronomică, Restaurantul ”Number One” din Petrila este astăzi un important punct de reper pe harta destinațiilor culinare din regiunea Văii Jiului.

Cu o astfel de ”carte de vizită”, este absolut firească preocuparea echipei de la ”Number One” nu doar pentru a-și păstra ridicată ștacheta de servicii la nivelul (re)numelui său, ci și de a aduce în atenția clienților săi fideli noi propuneri culinare care să răspundă așteptărilor acestora.

Iată de ce, la Restaurantul ”Number One”, sezonul de vară vine nu doar cu grade mai multe în termometre, ci și cu noutăți în meniu. Georg Simzian, proprietarul localului, spune că echipa de la ”Number One” deschide sezonul culinar de vară din acest an, cu prezentarea unui burger special, cu gust și caracter inconfundabil. Numele lui: evident BURGER NUMBER ONE. ”De ce este acest burger special ?! Pentru că toate ingredientele ce-l compun sunt preparate de către noi, în bucătăria restaurantului nostru – Number One. Nu ne dezicem nici de această dată, preocuparea noastră fiind calitatea. Carnea tocată condimentată după o rețetă proprie, chifla făcută de către noi, sosurile speciale se simt de la prima mușcătura făcând diferența. Acest preparat inedit, în combinație savuroasă cu Aioli cream și BBQ sauce, brânză Cheddar, bacon la grătar alaturi de cartofi la alegere, Steak Pommes sau Weddges vă vor încânta imediat papilele gustative”, dă asigurări Georg Simzian.

Dincolo de recomandările de mai sus, dacă vreți cu adevărat să vă convingeți că lucrurile stau chiar așa, cel mai simplu mod de a afla este să vă faceți chiar acum o rezervare pentru un mic dejun, un prânz sau o cină de neuitat, în ambianța unică și în fața meniurilor special create pentru clienți de către echipa de top de la Restaurantul ”Number One” din Petrila. Poftiți, vă rog!