Teatrul, profesiunea genialei doamne Maia Morgenstern

Home Cultură Teatrul, profesiunea genialei doamne Maia Morgenstern
Teatrul, profesiunea genialei doamne Maia Morgenstern

Iubitorii de cultură teatrală din Petroșani au fost privilegiați, într-o seară de luni (4 iunie 2018) de a o putea (re)vedea pe scena Teatrului Dramatic ”Ion D. Sîrbu”, într-o reprezentanție cuprinsă, nu întâmplător, la apogeul unei Gale aniversare care va rămâne mult timp de-acum înainte în memoria și sufletele oamenilor, pe actrița genială care este Maia Morgenstern.

”Îmbrăcată” perfect în personajul doamnei Kitty Warren din piesa de succes a lui George Bernard Shaw ”Profesiunea doamnei Warren”, Maia Morgenstern a strălucit pe scena teatrului din Petroșani, într-un rol fabulos, pe măsura geniului său artistic deja incontestabil. Ropotele de aplauze primite la finalul unei reprezentații care a ținut publicul ”în priză” de la început și până la sfârșit, nu fac decât să confirme că ceea ce dacă mai era nevoie să fie demonstrat, a fost pe deplin demonstrat ! Quod erat demonstrandum !

Cu o mișcare scenică de-a dreptul fascinantă, cu treceri succesive de la stări de calm la izbucniri vulcanice și replici gingașe combinate cu cuvinte tăioase, Maia Morgenstern a predat la Petroșani o lecție de actorie completă, demonstrând tuturor că teatrul este nu doar profesiunea sa, ci desăvârșește însăși viața unui actor de geniu în esența cea mai preț a acesteia.

Desigur, succesul reprezentației de la Petroșani a celebrei piese scrise de nu mai puțin celebrul George Bernard Shaw, a fost nu doar dubat de prestația celebrei Maia Morgenstern, ci triplat de talentul și evoluția scenică a unor actori (mai puțin celebri, ce-i drept, dar la fel de geniali !) precum Ilinca Manolache, Ion Lupu, Avram Birău, Claudiu Istodor și Tudor Aaron Istodor (fiul doamnei Morgenstern) care au reușit să dea viață, în chip cât se poate de realist, societății engleze de la finalul veacului al XIX-lea imaginată de G.B. Shaw.

Pentru cei care nu au mai avut luni seara un loc în sala de spectacol a Teatrului din Petroșani, plină până la refuz, trebuie să completăm acest tablou concluziv cu un scurt sinopsis al piesei ”Profesiunea doamnei Warren”. Piesa a fost scrisă de G.B. Shaw în 1893 și, din motive cât se poate de clare, ea a fost cenzurată timp de 8 ani, astfel încât premiera a fost jucată la Londra abia în 1902. Ne e cât se poate de clar să înțelegem de ce publicul a fost de-a dreptul scandalizat, indignat de conținutul piesei. De ce ? Pentru că povestea se desfășoară în jurul relației dintre doamna Kitty Warren, matroana unui bordel extins în marile capitale europene și fiica ei, inocenta, visătoarea și principiala Vivien. G.B. Shaw le pune pe mamă și fiică, dar și pe amanții doamnei Warren, în ipostaza de a se confrunta, cu un umor acid dar și cu replici contondente, pentru a demasca (ori, dimpotrivă, pentru a ascunde) ipocrizia și decadența unei societăți înalte cu preocupări cât se poate de mărunte, vulgare, degrandante.

În fine, cert este că dacă, așa cum spune, într-una din replicile din piesă doamna Kitty Warren ”dacă nu făceam eu ceea ce am făcut, o făcea în mod sigur, altcineva”, atunci când vine vorba despre profesiunea doamnei Maia Morgenstern, ”replica” unui simplu profan în ale artei, după vizionarea spectacolului de luni seara, de la Petroșani, nu poate fi decât una singură: Dacă nu făceați dumneavoastră, Doamnă, acest rol, în mod categoric nimeni, dar absolut nimeni, nu ar fi putut să-l facă cu atâta pasiune și cu atât de evident talent.

Aplauze și mulțumiri infinite, doamnă Maia Morgenstern !