Oslea Night Ridge revine și anul acesta. Startul se dă în 11 august 2018.

Home Reportaj Oslea Night Ridge revine și anul acesta. Startul se dă în 11 august 2018.
Oslea Night Ridge revine și anul acesta. Startul se dă în 11 august 2018.

Cel mai dur concurs de alergare montană noctură, Oslea Night Ridge, programează o nouă ediție, a treia consecutivă, în 11 august 2018. Evenimentul sportiv va avea loc în zona masivelor Piatra Iorgovanului, din Retezatul Mic și muntele Oslea, din munții Vâlcan, ambele pe raza orașului Uricani.

Evenimentul este organizat de către Clubul Alpin Valea Jiului, în parteneriat cu Turism Uricani.

Potrivit organizatorilor, concursul reprezintă o continuare a ceea ce obișnuia să fie Iorgovanu Night Run și presupune desfășurarea unui probe de alergare verticală – pe masivul Iorgovanu – și a unei probe de alergare nocturnă – pe muntele Oslea.

Vertical Race Piatra Iorgovanului este cursa de zi ce va începe la ora 09:00 și va avea aceeași linie de start cu cea de noapte. Plecarea se va face din zona campingului Valea Iarului, de la Câmpușel, iar peste aproximativ 30 de metri traseul intră direct pe poteca de munte. De aici, urmează un urcuș de 3.6 kilometri, cu 800 metri diferență pozitivă de nivel. Mai departe, trecerile se fac succesiv prin pădurile de foioase și conifer, urmate de zona pașunilor alpine, până în apropierea vârfului, unde se regăsește linia de finish – Piatra Iorgovanului, la o altitudine de 2014 m.
Oslea Night Ridge reprezintă cursa de noapte și este în continuare cea mai dură competiție de alergare montană nocturnă din România. Aceasta va începe la ora 21.00. Cursa este compusă dintr-o buclă de 14,2 kilometri, cu 900 de metri diferență pozitivă de nivel. Plecarea se va face din același punct (zona de camping Valea Iarului). Traseul traversează apoi DN66A, continuă cu un urcuș spre Pasul Jiu-Cerna, iar ulterior parcurge aproape în întregime creasta muntelui Oslea. După o distanță de aproape 3 km la o altitudine de 2000 de metri, traseul coboară treptat, prin zone cu pășuni alpine și drumuri forestiere, spre zona de finish, care este aceeași cu linia de start.

Profitați de NEXT RUNNER (în perioada 01 iunie – 08 august 2018) și înscrieți-vă cu doar 100 lei, direct pe website-ul concursului, la secțiunea ÎNSCRIERE.

Mai multe detalii despre competiție regăsiți pe pagina de facebook Oslea Night Ridge sau pe evenimentul Oslea Night Ridge 2018.