Caravana culturii, popas poetic în Valea Jiului, la Lupeni

Creație, sensibilitate, poezie, emoție, tradiție, speranță. Niciuna dintre toate aceste valori ale spiritului uman nu a lipsit din ”grădina”plină de speranță aflată în surprinzătorul așezământ de cultură al Palatului Cultural Minerul din Lupeni, într-o frumoasă zi de iunie a anului 2018.

Cu acest pilej, la invitația Clubului de presă Valea Jiului, Școlii Gimnaziale nr. 3 Lupeni și Primăriei municipiului Lupeni, având ca sponsori principali lanțul de magazine Catena și Realcom SA Petroșani, aici a poposit pentru câteva ore, Caravana Culturală alcătuită din reprezentanții ei legali: scriitori, artiști, jurnaliști, sociologi, oameni de știință și oameni de cultură ce își desfășoară activitatea in acest an sub egida Centenarului Național.

Membrii participanți: Marian Bănescu, Constantin Triță, Pandele Jianu, Liliana Ghiță Boian, Tanți Triță, Traian Chiricuță, Ioana Bannen, Jenița Zamfir, Cornel Popescu, Rodica Țugui, Veturia Ionescu, Jana Regățeanu, Ion Smedescu, Alexa Rotaru, Stejătel Ionescu, cărora li s-au adăugat localnicii Gheorghe Truță, Gheorghe Niculescu, FlorinGhețău, Florin Becsuk, Ioan Hirghiduși, Mihai Bodogan, sosiți de pe meleagurile calde ale cuvântului scris și cântat din Dolj, Olt, Vâlcea, mulți dintre ei au călcat pentru prima dată în vatra seculară a mineritului românesc – Lupeni, fiind de-a dreptul surprinși nu doar de interesul major aătat pentru cultură, dar mai ales de prezența unui număr enorm de elevi, peste 75% din cei prezenți în primitoarea sală.

Caravana a fost completată aici, chiar pe scenă, cu un alt scriitor, talentatul poet hunedorean Stejărel Ionescu, care, cu o zi în urmă, a lansat la Petroșani volumul frumos mirositor, de poezie, intitulat: ”Esența de vin e femeia”. Membru al Uniunii Scriitorilor din Timișoara, hunedoreanul a ținut în mod special să-și lanseze volumul aici, la poalele Parângului și, mai apoi, al Vîlcanului, pe srumul Crucii, spre Straja, dialogând astfel ca și membrii Caravanei cu istoria prin cuvinte și cu iubitorii de cuvinte.

Ambele evenimente au fost coordonate de neastâmpărații Angela Dumitrașcu – redactor șef al săptămânalului ”Valea Jiului”, președitele Clubului de Presă Valea Jiului și de Tiberiu Vințan – directorul Grupului de presă ”Exclusiv”, tot mai mult prezenți în viața socio-culturală a acestei zone cu izvoare de cărbune și munți de neclintit, aflate în mijlocul atâtor ere întinecate, lovite de furtuni de nisip, dar și de alte furtuni create, din păcate, de mâna ostilă a omului, de-a lungul timpului.

Caravana cultuală a fost condusă pe scenă, la Lupeni, admirabil de un mare mânuitor al condeiului-volan, poetul Marian Bărăscu, care cunoaște atât de bine meandrele poeziei, cum cunoaște orice copil piptul drag și sfânt al mamei, dintre toate câte sunt pe acest pământ. Câte două poezii au recitat poeții-oaspeți în fața publicului, numai ”ochi și urechi”, fiind obligați repede să cedeze microfonul atiștilor-prieteni ce au glăsuit din fluier, din chitară, dar mai ales din vocea lor aleasă, ridicând tensiunea la cele mai înalte trepte ale sensibilității omenești. Nu în fiecare zi poți auzi cântecul plin de frenezie și de viață fără moarte ”Care frunză bate, când vântul nu bate ?” Cum nu auzi oricând, fluierul milenar al reunirii poporului român și nici nu vezi straiele milenare ale acestuia, și nici nu simți ce spunea poetul: ”sunt suflet din sufletul neamului meu.”

Pentru profesorii și mai ales pentru elevii lor, prezenți la acest eveniment, fântâna căutată de poeți după un lung și necunoscut drum, a fost găsită chiar aici, la Lupeni, în inimile acestora ce înobilează în fiecare zi acest popor, spre dăinuirea neamului ziditor de istorie, dar și de adevăr.

Sufletul copiilor este cel mai curat și cel mai cinstit. El nu se cucerește de oricine, dar se dăruie întreg. Dacă lumea ar fi condusă de copii, nu ar mai exista războaie, revoluții, răscoale, revolte, răbufniri, ci ar fi curată, ca apa izvoarelor, ca  o frumoasă poezie de dragoste, de dragoste de neam și de țară.

Dacă vreodată veți căuta undeva cărțile acestor poeți și nu le veți găsi, atunci căutați-le în inimile copiilor de la Lupeni, pe buzele lor însetate de frumos, ori căutați ecoul din Palatul Cultural de la Lupeni al zilei-eveniment de la început de iunie 2018.

Dorel NEAMȚU