Comunicat Primăria Petroșani / Precizări privind relația CSM Jiul Petroșani cu ACS Șirineasa

Home Stiri la zi Comunicat Primăria Petroșani / Precizări privind relația CSM Jiul Petroșani cu ACS Șirineasa

Referitor la informațiile și zvonurile vehiculate în ultima perioadă de timp în spațiul public cu privire la Clubul de Fotbal Energeticianul (fost Șirineasa) și la relația acestei entități cu CSM Jiul Petroșani, Primăria Municipiului Petroșani face următoarele precizări:

În vara anului 2017 a fost promovată și adoptată o hotărâre de Consiliu local prin care se stabileau termenii și condițiile în care CS Șirineasa să poată disputa meciurile din Divizia C pe stadionul Jiul și să poată folosi baza de antrenament a acestui complex sportiv, inclusiv spațiile locative prevăzute aici. Practic, s-a stabilit o chirie modică pentru fiecare meci disputat și plata unei cote părți din utilități. Este de menționat că, la acel moment, oficialii clubului Șirineasa și-au asumat intenția de a concesiona baza sportivă pe o perioadă de 49 de ani, intenție care nu s-a materializat până în prezent. A urmat apoi o altă solicitare de a disputa meciuri din partea CS Luceafărul Oradea, patronată de aceleași persoane ca și CS Șirineasa. Și această cerere a primit votul consilierilor locali, dar Luceafărul nu a disputat niciun meci la Petroșani, fără a expune o motivație, nici în fața Consiliului Local, nici față de iubitorii de fotbal din Petroșani.

La finalul anului competițional, respectiv începutul lunii iunie 2018, CS Șirineasa, acum CS Energeticianul, a notificat CSM Jiul că se retrage din baza sportivă, expirând acordul obținut prin Consiliul Local Petroșani. În data de 14 iunie 2018 a fost înregistrată sub numărul 9225/14.06.2018 solicitarea venită din partea aceluiași club sportiv de a i se pune la dispoziție gratuit baza sportivă. În subsidiar, au solicitat și contra-cost, același lucru. CSM Jiul Petroșani a răspuns cu celeritate, a doua zi, exprimându-și deschiderea față de închirierea stadionului pentru competiții sportive, dar și a restului facilităților pentru antrenament sau cazare. Tarifele prevăzute în Regulamentul Clubului, conform HCL nr.117/2018, sunt următoarele: 3.000 lei/zi pentru evenimente sportive, 30 lei/pers/zi pentru spații de cazare și 30 lei/h pentru antrenamente. Dintr-un calcul sumar rezultă o cheltuială a chiriașului de aprox. 8.000 lei/lună, respectiv cu circa 50% mai puțin decât sumele plătite în anul competițional 2017-2018 de către CS Șirineasa. Din păcate, legislația în vigoare nu permite transmiterea gratuită a folosinței bunurilor din patrimoniul public în cel privat. CS Energeticianul încă nu a transmis un răspuns, nici negativ, nici pozitiv.

În ceea ce privește eventualele „investiții” făcute de SC Energeticianul în incinta bazei noastre sportive, menționăm că atât CSM Jiul Petroșani cât și Primăria Municipiului Petroșani nu au fost notificate și nu li s-a cerut vreun acord în acest sens, așadar, acestea nu există. De altfel, s-au efecuat verificări periodice și nu au fost constatate modificări de structură sau de fond în incinta bazei sportive.

În încheiere, reiterăm susținerea noastră necondiționată față de performanța sportivă și față de orice club care dorește să își desfășoare legal și regulamentar activitatea în municipiul Petroșani.