Concursul de creație artistică pentru copii al ”Nedeii vulcănene” a început la atelierul de creație din Dealu Babii

Anul acesta concursul de desen integrat în manifestările culturale ale Nedeii Vulcănene, s-a derulat în prima etapă- aceea de creație, la Căminul Cultural din Dealu Babii, administrat de Asociația ”Eu și Tu pentru Vulcan”.

Aici, 12 elevi din ciclul gimnazial de la Școlile gimnaziale nr.4, 5 și 6 din municipiul Vulcan, și-au lăsat inspirația artistică să lucreze, pentru a da formă și culoare desenelor lor, sau acuarelelor, realizate în cadrul temei aniversării a 100 de ani de la Unire.Lucrările s-au realizat sub titlul generic ”COPIII ȘI CULORILE ROMÂNIEI”.

După două ore de transpirație și inspirație, cele 12 desene au fost jurizate de o echipă formată din consilierul local Eugenia Bărbiță, artistul fotograf internațional emerit Francisc Nemeth și profesorul de desen Kriss Faltiscka.

Premierea celor mai buni desenatori de anul acesta va avea loc joi, 28 iunie, la Cinematograful Luceafărul, începând cu ora 10,00, în cadrul unui eveniment cuprins în programul ediției din acest an al Nedeii Vulcănene.