Gala ”100 pentru Centenar” a ajuns la Paris

În capitala de pe Sena, unde a pictat Nicolae Grigorescu, a sculptat Constantin Brâncuși și a scris Eugen Ionescu, în cadrul proiectului Gala „100 pentru Centenar”, Ministerul pentru Românii de Pretutindeni a premiat 10 români cu activități deosebite, promotori ai valorilor și identității românești, cu distincții simbolice în semn de recunoaștere și apreciere a meritelor și contribuției lor la imaginea României în lume.

Evenimentul a avut loc în sala bizantină a Palatului Béhague, în care funcţionează Ambasada României de la Paris și s-a bucurat de prezența secretarului de stat MRP, doamna Lilla Debelka, a Ambasadorului României la Paris, domnul Luca Niculescu, a Ambasadorului Adrian Cioroianu, delegat permanent al României pe lângă UNESCO, alături de reprezentanți ai autorităților locale, ai mediului asociativ românesc din Franța și ai mass-media de limba română.
„Ne aflăm în statul care a șlefuit multe dintre talentele românești, fie că vorbim de pictori, scriitori, poeți. Franța a reprezentat și reprezintă un etalon al excelenței. Comunitatea de români din teritoriu a fost dintotdeauna reprezentativă și a devenit și mai numeroasă odată cu posibilitățile de mobilitate europeană. Avem aici valori românești dintr-o varietate de domenii, care aduc cinste și mândrie României prin activitatea lor. Acum mai mult ca niciodată, având în vedere importanța istorică a momentelor pe care le trăim, suntem în Anul Centenarului Marii Unirii, am dorit să facem o reverență în fața românilor din Franța care nu au uitat România și care rămân mereu conectați cu țara. Lor și tuturor celor care păstrează și promovează identitatea românească le mulțumim!”, a subliniat secretarul de stat Lilla Debelka.
LISTA PREMIANȚILOR Galei 100 pentru Centenar de la Paris: 
1. Laurențiu AZIMIOARĂ. În România a fost între 1956 și 1981 profesor universitar de artă dramatică, regizor de teatru și televiziune, actor. A lucrat alături de nume sonore de artiști și a format generații dintre cele mai cunoscute astăzi. A fost coleg de promoție cu Sebastian Papaiani, Stela și Rodica Popescu, Dorin Varga, Mihai Ciucă. A pus în scenă spectacole cu Grigore Vasiliu Birlic, Irina Răchițeanu, Octavian Cotescu, Rodica Tapalagă, Olga Tudorache,
Leopoldina Bălănuță, Tatiana Iekel ș.a. I-a avut studenți la Institut la clasa de Actorie pe Adriana Trandafir,
Corina Chiriac, Răzvan Vasilescu, Valer Dellacheza, Dana Dogaru, Alexandru Finți și mulți alții; la clasa de Regie
elevi i-au fost, printre alții, Julian Negulescu, Petrikă Ionescu, Alexa Visarion. A realizat numeroase spectacole
la teatre din București și din țară, precum și zeci de spectacole-emisiuni la Televiziunea Română. Stabilit la Paris în 1981, a creat mai multe Școli de teatru și spectacole, iar din 1996 este la Teatrul care îi poartă numele „Théâtre de l’Orme-Azimioara”. În afara cursurilor de Teatru, a realizat spectacole care au ținut afișul ani la rând. Printre colaboratorii săi apropiați se numără marea tragediană Ada d’Albon, Liana Fulga, Ion Azimioară, Rona Hartner.
2. Grigore BĂRGĂUANU. Lector la Universitatea de Muzică din București, secretar al juriului de pian al Concursului Internațional „George Enescu”, autor de articole de pedagogie muzicală și despre Dinu Lipatti, membru al Uniunii
Compozitorilor și Muzicologilor din România, s-a stabilit în Franța în 1981. Este profesor de pian și solfegiu la Școala Legiunii de Onoare din Saint-Germain-en-Laye și biograf al lui Dinu Lipatti. Pentru monografia consacrată marelui pianist pe care a scris-o în colaborare cu profesorul Dragoș Tănăsescu, volum publicat în limba română la București, în limba franceză la Lausanne și în limba engleză la Londra, a primit în 1991 Premiul Uniunii Compozitorilor din România. Pentru activitatea pedagogică desfășurată în Franța a fost decorat în 2002 cu Ordinul Palmelor Academice în grad de Cavaler. Este membru al Societății Oamenilor de Litere din Paris și continuă cercetările asupra vieții și
operei lui Dinu Lipatti, despre care susține emisiuni și conferințe în țară, în Franța și în Elveția.
3. Dr. Mihaela BUSTUCHINĂ VLAICU. De 25 de ani neurolog la Spitalul Universitar „Pitié Salpêtrière” din Paris, este Doctor în Științe Medicale la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București și Doctor în Neuroștiințe la Universitatea „Pierre și Marie Curie” din Paris VI. Desfășoară totodată o intensă activitate de cercetare în domeniul Neurologiei, Neurogeneticii, Neurochirurgiei funcționale, Neuro-oncologiei, la Institutul pentru Creier și
Măduva Spinării din Paris. Face parte din echipa de Neurogenetică moleculară și celulară a Centrului de Genetică Moleculară și Cromozomială Pitié-Salpêtrière și din echipa Institutului Național francez de Sănătate și de Cercetare Medicală. Experiența sa, în special în domeniul epilepsiei, este recunoscută pe plan național și internațional, fiind responsabilă de studiile terapeutice la Centrul de explorare terapeutică al Spitalului PitiéSalpêtrière. Este membră a Societății Franceze de Neurologie, a Comitetului științific pentru studii privind epilepsia, sub egida Societății Franceze de Neurochirurgie și a Ligii Franceze împotriva Epilepsiei. Are peste 160 de publicații în domeniul neurologiei, neurochirurgiei și neurogeneticii. Printre pasiunile sale se numără muzica și literatura; are un bogat palmares ca interpretă de muzică folk în anii’80, în România, este jurnalist medical la Radio France Internationale, iar în 2015 a debutat într-un volum colectiv, fiind autoarea capitolului „Neurologie. La frontiera unui vis”. Primul său roman, „Să locuiești într-un cântec de pasăre”, a apărut în 2016 la editura Favorit din București.
4. Dana GRUIA DUFAUT. Născută în România, dar crescută în Franța, unde familia sa a sosit în 1977 cu un statut de refugiat politic, a revenit în țară la începutul anilor ’90, implicându-se de atunci în numeroase proiecte juridice. La început, în calitate de avocat înscris în Baroul Paris, a oferit consultanță juridică în cadrul programelor PHARE pentru
privatizare. Ulterior, din postura de avocat-consilier al Ambasadei Franței la București, de Consilier pentru comerțul exterior al Franței și de Avocat în Baroul București a ajutat, prin intermediul Cabinetului creat la București în 2002, la implantarea unora din cele mai mari companii franceze. Și-a făcut o misiune de credință din a crea punți de legătură între România și Franța; astfel s-a implicat activ în dezvoltarea relațiilor româno-franceze, în special pe dimensiunea de afaceri. Din 2010 este membru în Consiliul de Administrație al Camerei de Comerț Franceze în România (CCIFER) și un susținător activ al proiectului de repatriere prin antreprenoriat al Fundației Romanian Business Leaders. Din
acest an, este unul din Ambasadorii onorifici ai RePatriot la Paris. Distinsă în 2006 cu Ordinul Național al Meritului în grad de Cavaler, a fost aleasă în 2014 de reprezentanții comunității franceze din România, pentru un mandat de șase ani, în funcția de consilier consular al Franței pentru România și R. Moldova. În 2016 i-a fost conferită cea mai înaltă distincție civilă și militară a statului francez – Legiunea de Onoare în Grad de Cavaler.
5. Ștefan LEMNY. Cercetător până în 1990 la Institutul de istorie „A. D. Xenopol” din Iași, doctor în istorie, specialist în istoria secolului al XVIII-lea și în istoria culturală, a scris mai multe lucrări cunoscute și apreciate de istoricii din
România, precum „Românii în secolul al XVIII-lea. O bibliografie”, „Sensibilitate și istorie în secolul XVIII
românesc”, „Pagini de istorie culturală”. Este stabilit în Franța din 1990 și răspunde la Biblioteca Națională de colecțiile de istorie privind Europa Centrală și de Est. Este preocupat să creeze legături între istoricii români și aceste colecții, disponibile și în formă electronică (Gallica). În același timp, își continuă cercetările istorice, cu aspirația unei „integrări” în istoriografia franceză. În 1999 a susținut o nouă teză de doctorat la Școala Superioară de Înalte Studii în
Științe Sociale (EHESS) din Paris despre revoluționarul Jean-Louis Carra, cunoscut și pentru călătoria sa în Țările
Române. Recent, a adus o contribuție importantă la studiul istoriografiei și culturii franceze prin publicarea biografiei marelui istoric al Școlii Analelor, Emmanuel Le Roy Ladurie, lucrare elogios primită de critica franceză. Este autorul primei cărți apărute în Franța despre principele savant Dimitrie Cantemir și fiul său, Antioh. Volumul a fost foarte bine primit atât de critica din Franța, cât și în România. Pentru acest volum, Academia Română i-a acordat Premiul de istorie „Nicolae Iorga”.
6. Roxana MĂRĂCINEANU. S-a născut la București și la 9 ani a ajuns în Franța. A intrat în istoria sportivă a Franței ca prima campioană mondială la natație (1998, Perth, Australia). În 2000 la Sydney câștigă argintul la proba olimpică de 200 de metri spate. Este devansată de o tânără din România, Diana Mocanu. Spune că ascultând atunci imnul
României, a simțit că se intonează și pentru ea…pentru că se consideră în întregime româncă și în întregime
franceză. S-a retras din sport în 2004, însă legăturile cu natația continuă întrucât îi învață și pe alții, copii și adulți, să
înoate. În câteva zile va începe la Clamart, în apropiere de Paris, noi stagii pentru copii și tineri, de înot și
activități recreative; în premieră, datorită parteneriatului cu Startech România, programul stagiilor va include
și un curs de robotică în cadrul căruia copiii vor învăța să creeze, cu ajutorul unei imprimante 3D, un vapor
teleghidat !
7. Dr. Florin PĂUN. A studiat la Facultatea de Aeronautică din București și la Școala Politehnică din Palaiseau; are un Doctorat în „Inginerie mecanică” la Toulouse și și-a completat formarea cu un Executive Certificate în Management și
Leadership la MIT Sloan. Și-a început cariera în cercetarea aerospațială, fiind specializat în structuri și materiale
multifuncționale, cu 15 articole științifice și 4 brevete. Este director de inovație în domeniul aerospațial în Franța. Obiectivele misiunilor sale sunt de a favoriza crearea de valoare, împreună cu laboratoare de cercetare, IMM-uri, mari grupuri și regiunile, orașele, metropolele în care sunt implantate. Anterior a fost director adjunct în Inovație industrială la Centrul francez de Cercetare Aerospațială (ONERA) și director strategie și dezvoltare al Polului de competitivitate SAFE. Este unul din cei doar 5 experți francezi și doar 2 experți români din Juriul-Pilot al Consiliului European de Inovație. Teoretician internațional al evoluțiilor modelelor și instrumentelor de accelerare a inovației, încurajează înțelegerea comportamentelor actorilor inovației creând veritabile legături între „lumea celor care practica inovația” și „lumea științifică”. Articolele sale științifice recunoscute la nivel internațional au pus în lumină
noile modele de inovație, în special în Franța și au completat, printre altele, teoriile a doi laureați ai Premiului
Nobel (Stiglitz și Sen) grație adaptării lor la procesele colaborative. Antreprenor și Business Angel (CELIDEA, PROGONLINE.com), este și președintele start-up-ului XVALUATOR. A scris articole și cărți despre strategiile de inovație „J’innove donc je suis”, „Tous entre-preneurs”, „Innover ou périr” și face parte din mai multe rețele de cercetare si inovație.
8. Alina PAVALACHE. Este originară din Iași, dintr-o familie de artiști; și-a început cariera de pianistă la vârsta de 16 ani, alături de Orchestra Națională din orașul său natal. A absolvit Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași și Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală din București. Își continuă activitatea în România pe alte scene din marile orașe și în același timp, se specializează în acompaniament și muzică de cameră; devine
maestru corepetitor al Corului Filarmonicii „Moldova” din Iași. În Franța unde s-a stabilit din 1990, a continuat să se perfecționeze alături de mari maeștri. Este de asemenea solistă la pian și acompaniatoare. Printre partenerii săi de scenă se numără nume celebre de artiști români și francezi, precum Viorica Cortez, Leontina Văduva, Jean-Philippe Lafont, Jacques Des Longchamps, Francis Perrin, Marie Christine Barrault. Este profesoară la Conservatorul rus din Paris „Serghei Rahmaninov” și la Conservatorul „Marietta Alboni”; studenții săi câștigă, an de an, numeroase premii la Concursurile naționale. Din 2006, își dedică mult timp organizării de mari evenimente artistice, precum Întâlnirile Muzicale de la Magnoac, avându-l ca președinte de onoare pe actorul Francis Perrin și Întâlnirile Muzicale Internaționale „George Enescu” din Paris (concurs de canto și concerte de muzică românească și franceză); acest din urmă eveniment este organizat anual în parteneriat cu ICR Paris și cu Ambasada.
9. Maria Raluca SMARANDA. Născută la Pitești, de mică s-a îndrăgostit de limba franceză. După studii de filosofie și istoria artei la București, a ajuns la Paris cu o bursă a Guvernului francez pentru a studia managementul proiectelor culturale. Aici locuiește de aproape 4 ani și a pus bazele aplicației CelebRO – o istorie de buzunar a Românilor din Paris, alături de Romanian IT. Aplicația bilingvă poate fi descărcată gratuit pe telefoanele android, urmând ca și
versiunea pentru iOS să fie disponibilă în curând. După această primă inițiativă reușită, se specializează acum în proiecte IT și vrea să continue să lucreze în domenii aflate la intersecția dintre tehnologie și cultură.
10. Vasile TOMOIAGĂ. Este născut în orașul Vișeu de Sus din județul Maramureș și are o întreagă colecție de medalii la canotaj. În 1990 când a plecat din România, palmaresul său individual depășea palmaresul național al Franței. Ca sportiv, este campion mondial și vicecampion olimpic, cu 12 participări la Campionatul Mondial și 3 prezențe la Jocurile Olimpice; este de 34 de ori campion național al României și de 4 ori campion național al Franței. Ca antrenor, are de asemenea performanțe impresionante, printre care 2 titluri de campion mondial și unul de campion european. În 2006, alături de 5 sportivi francezi, a traversat Mediterana la vâsle, de la Marsilia la Ajaccio, întrun timp record de 57 de ore. Pe lângă cariera sportivă, este director de dezvoltare și relații internaționale la Centrul European de Profesii Culinare și coordonează, cu succes, implementarea sistemului de învățământ prin alternanță în mai multe țări, inclusiv în România. Își găsește timp și pentru activitatea asociativă, fiind fondator și președinte al Clubului Antreprenorilor Români din Franța – Clubul EntRO și susținător al filialei Franța a Ligii Studenților Români din Străinătate; și nu în ultimul rând, este co-inițiator al cooperării dintre orașul său natal și Croissy-sur-Seine. Din această calitate, a susținut numeroase proiecte de promovare a României, în special prin Maramureșul Istoric și a legăturilor româno-franceze.
Cei peste 200 de români prezenți la eveniment s-au delectat cu momente artistice de excepție susținute de maestrul naiului, Nicolae Voiculeț, Ambasador al Culturii și Turismului Românesc, propus Ambasador al Centenarului Marii Uniri a României, de soprana Mayako Ito, mezzosoprana Florentina Soare și de pianista Alina Pavalache.
Gala “100 pentru Centenar” a avut deja loc la Bruxelles, Lisabona, Roma, Londra și astăzi la Paris, urmând a continua în Grecia, Spania, Germania, SUA și Israel.