O serie de persoane vulnerabile ar putea beneficia de asistență medicală, grație unei inițiative legislative a senatorului PSD Cristian Resmeriță

O serie de persoane vulnerabile din punct de vedere social ar putea fi scutite de la coplata din sistemul medical de stat și ar putea beneficia de asigurare de sănătate, datorită unei inițiative parlamentare social-democrate, căreia i-a subscris și senatorul de Valea Jiului, Cristian Resmeriță.

Inițiativa vizează modificarea Legii privind reforma în domeniul sănătății și Legii privind drepturile pacientului.  Propunerea de modificare a acestor legi a fost depusă la Senatul României de mai mulți parlamentari, iar unul dintre promotorii acesteia este și senatorul PSD, Cristian Resmeriță. Acesta arară că prin această inițiativă legislativă se dorește introducerea unui nou articol care prevede scutirea de la coplată și acordarea unor servicii medicale pentru o serie de cetățeni care fac parte din diferite categorii sociale vulnerabile, în deplin acord cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, în care este evifdențiat dreptul la sănătate pentru orice persoană.

Potrivit noilor prevederi legale propuse spre dezbatere și aprobare Senatului, categoriile de persoane care ar putea fi scutite de la coplată în sistemul medical și, astfel, pot beneficia de asigurare medicală în condițiile art. 224, fără plata contribuției, în cazul în care nu dețin un cod numeric personal sunt:
– copiii până la vârsta de 18 ani;
– persoanele cu handicap;
– bolnavii cu afecțiuni incluse în programele nationale de sănătate stabilite de Ministerul Sănătății;
– femeile însărcinate și lăuzele;
– persoanele care sunt victime ale traficului de persoane.

Toate aceste categorii de persoanele vor avea nevoie, pentru a putea beneficia de noile prevederi legale în domeniul sănătății, de o simplă declarație din care să rezulte  că nu sunt înregistrate în registrele de stare civilă, iar în cazul copiilor de până la vârsta de 14 ani și al persoanelor cu handicap, declarația se va putea face inclusiv de către persoanele care îi însotesc la prezentare în unitatea medicală în care vor beneficia de servicii medicale din pachetul de bază fără o asigurare și fără plata contributiei.

“Demersul nostru legislativ a plecat de la textul Declarației Universale a Drepturilor Omului din 1948, urmată de alte documente internaționale, precum Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, adoptată de Consiliul Europei în 1949 ori Declarația Drepturilor Copilului proclamată de Adunarea Generală a Națiunilor Unite din 20 noiembrie 1595, documente internaționale la care România este parte. Aceste documente conferă fiecărei persoane dreptul înnăscut la un nume și la o naționalitate, la protecție socială, la învățământ gratuit și obligatoriu, la servicii medicale capabile să asigure dezvoltarea sănătoasă, la protecție față de orice formă de violență, neglijare sau exploatare. O parte din aceste prevederi au fost deja transpuse în legislația românească, dar unele au fost ”scăpate”, motiv pentru care am înaintat Senatului acest proiect legisativ care aduce cuvenitele modificări”, a declarat senatorul Cristian Resmeriță.

Acesta arată că, spre exemplu, copiii au adesea un statut special în ceea ce priveste dreptul de a obține îngrijire medicală. Acest statut special se reflectă în eligibilitatea lor generală pentru furnizarea serviciilor de sănătate, dar poate genera și privilegii specifice atunci când vine vorba despre protecția financiară prin scutirea de coplată sau tratamentul cu prioritate. Acelasi lucru se aplică femeilor gravide și lăuzelor, precum și persoanelor cu dizabilități. Realitatea arată că în România, există încă zeci de mii de persoane care ajung la vârsta maturității fără niciun document de identitate și nu pot beneficia, în consecință, de serviciile garantate de Declarația Universală a Drepturilor Omului.