Calendarul admiterii la Universitatea dn Petroșani

Home Educație Calendarul admiterii la Universitatea dn Petroșani
Calendarul admiterii la Universitatea dn Petroșani

Alegi o universitate. Vrei una care îți oferă specializarea dorită, are un campus frumos și clădiri atractive, este distanța potrivită de acasă. Vrei o facultate care să se potrivească cu cine ești acum și ce vrei să devii în viitor. Fie că ai iubit liceul sau nu, universitatea este ceva nou. Universitatea din Petroșani ar putea fi locul potrivit pentru tine.
– dispune de 600 de locuri de cazare amplasate în 5 cămine studențești care oferă condiții excelente de cazare în camere de 2 sau 3 persoane, camere de tip garsonieră, cu tarife ce pornesc de la 180 lei/lună.
– formează specialiști capabili să se adapteze cerințelor economiei de piață și noilor tehnologii, care să aibă cunoștințe tehnice, economice și manageriale.
– acordă circa 450 de burse de studiu pentru performanță și merit, circa 150 de burse pentru studenții basarabeni de origine română și circa 400 de burse sociale sau de ajutor ocazional, având valori cuprinse între 580 de lei și 1.200 de lei.
– anual, circa 70 de studenți ai Universității din Petroșani beneficiază de mobilitate de studiu sau un stagiu de practică cu finanțare europeana, în țări ale UE, prin programul Erasmus+.

Concursul de admitere pentru studiile de licență în anul universitar 2018-2019 la Facultățile de Mine, Inginerie mecanică și Electrică, respectiv de Științe, toate din cadrul Universității din Petroșani se vor desfășura după următorul calendar:

9 – 20 iulie – înscrierea candidaţilor.
Înscrierile au loc de luni până vineri, orele 8.30-15, sâmbăta orele 8.30-12, duminica nu se fac înscrieri.

22 iulie – afişarea rezultatelor (etapa I)

23 – 24 iulie – depunerea contestaţiilor

24 iulie – analiza contestaţiilor şi afişarea rezultatelor

23 – 26 iulie – confirmarea locului ocupat prin concurs:
– depunerea documentelor originale de către candidaţii admişi pe locurile finanţate de la buget, care doresc să beneficieze de acestea şi care au în dosar copiile documentelor de concurs
– plata taxei de înmatriculare (30 lei pentru ciclul de studii universitare de licenţă) şi înmatricularea tuturor candidaţilor admişi (candidaţii admişi care nu se înmatriculează în această perioadă sunt declaraţi respinşi)
– plata a 500 lei din taxa de şcolarizare (numai pentru candidaţii admişi cu taxă) – restituirea dosarelor candidaţilor respinşi

28 iulie – afişarea rezultatelor etapei a II-a a concursului de admitere

30 iulie – etapa „confirmarea locului ocupat prin concurs” a candidaţilor din „Lista de aşteptare” și afișarea rezultatelor finale.