Aproape 100 de participanți la Bursa locurilor de muncă din Valea Jiului și-au găsit un loc de muncă

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Hunedoara a organizat joi, 5 iulie 2018, o nouă Bursă a Locurilor de Muncă în Valea Jiului. Aceasta a avut loc la sediile locale ale Agenției din Petroșani, Lupeni și Vulcan, în intervalul orar 9,00 – 13,00.

La finalul evenimentului, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă HUNEDOARA raportează următoarele rezultate:

Au fost contactaţi un număr de 32 angajatori în vederea participării la bursă şi au participat efectiv un număr de 7 agenţi economici.

Oferta de locuri de muncă a numărat 72 de posturi, repartizate pe localităţi după cum urmează:

Localitate Ofertă de locuri de muncă
Petroșani 58
Lupeni 9
Vulcan 5

Repartizarea pe localităţi a celor 168 de hunedoreni participanţi la bursă a fost următoarea:

Localitate Persoane participante
Petroșani 75
Lupeni 53
Vulcan 40

Au fost selectate 92 persoane în vederea încadrării şi au fost încadrate în muncă 10 persoane, situaţia angajărilor prezentându-se astfel:

Localitate Persoane încadrate pe loc
Petroșani 7
Lupeni 1
Vulcan 2

Potrivit directorului executiv al AJOFM Hunedoara, Nicolae Fara, agenţia va monitoriza după un interval de 30 de zile câte dintre persoanele selectate au fost încadrate în muncă. Acesta mulţumește, de asemenea, tuturor participanţilor la bursă pentru înţelegere şi buna colaborare.