Cetățenii din Vulcan pot opta pentru plata on-line a impozitelor și taxelor locale

Primăria Municipiului Vulcan s-a înrolat în Serviciul Național Electronic de Plăți (SNEP) prin portalul de plăți on-line www.ghiseul.ro

Acest lucru facilitează accesul cetățenilor cu privire la modalitățile de plată a impozitelor și taxelor locale. Astfel persoanele fizice pot efectua de acum diverse plăți ale impozitelor și taxelor locale datorate bugetului Municipiului Vulcan, și prin intermediul acestui portal.

Cei interesați de efectuarea plăților impozitelor și taxelor ( taxa de salubrizare, alte taxe, amenzi) se pot adresa Serviciului de Impozite și taxe al Primăriei Municipiului Vulcan pentru obținerea credențialelor (user și parolă), în vederea efectuării de plăți on-line cu cardul bancar.

Contribuabilii – persoane fizice – care solicită credențialele (respectiv un user și o parolă aferentă) le vor primi în mod gratuit, în baza documentului de identitate și a unei adrese de e-mail valide.

Reprezentanții Primăriei Vulcan informează că serviciul este disponibil momentan doar contribuabililor persoane fizice.

Pe site-ul Primăriei Municipiului Vulcan la secțiunea Primăria>Directii si Servicii>Taxe si Impozite dar si mai jos se gaseste lista cu principalele conturi unde contribuabilii pot efectua plati prin transfer bancar.