Voluntarii pentru Geoparc, ghizi pentru speologi din întreaga lume

Home Reportaj Voluntarii pentru Geoparc, ghizi pentru speologi din întreaga lume
Voluntarii pentru Geoparc, ghizi pentru speologi din întreaga lume

Timp de patru zile, participanții la Balkan Caver’s Camp au avut posibilitatea de a descoperi frumusețea și valorile Geoparcului Internațional UNESCO și ale Țării Hațegului cu ajutorul voluntarilor pentru Geoparc. Nu mai puțin de 12 tineri voluntari s-au pregătit temeinic pentru a le putea oferi oaspeților din România, din Europa, dar și din alte zone ale lumii, cât mai multe informații interesante, atât în limba română cât și în limba engleză.

În fiecare dintre cele patru zile, voluntarii au oferit câte două tururi ghidate pe traseeleCasa Geoparcului Hațeg– Biserica Densuș – Casa Vulcanilor Densuș– Muzeul Satului Hațegan Peșteana – Tăul fără Fund Peșteana respectiv Biserica Sântămăria Orlea – Sarmizegetusa Ulpia Traiana – Mânăstirea Colț – Casa Dinozaurilor Pitici și Casa Tradițiilor Sânpetru.

Voluntarii apreciază că această experiență i-a ajutat foarte mult să își dezvolte abilitățile de comunicare, să înțeleagă mai bine valoarea zonei în care locuiesc și să fie în măsură să îi facă și pe alții să o aprecieze. „Înainte de tabără eram o persoană timidă,care nu era sigură pe ce ştie sau ce spune. Acum,după câteva zile de ghidaj consecutive, simt că pot să mă descurc chiar dacă intervine ceva neaşteptat. Experiența de ghid m-a făcut să descopăr mai multe despre mine şi să prind gustul ghidajului. Chiar dacă tabăra se va termina,cred că voi mai face ghidaje la sediul Geoparcului din Hațeg. Mă bucur că am cunoscut oameni de treabă,români sau străini, şi sper că voi mai avea privilegiul să comunic cu ei şi altă dată”, afirmă Dragoș Bătucă (16 ani), voluntar pentu Geoparc.

Balkan Caver’s Camp, s-a desfășurat în perioada 2-8 iulie 2018 în comuna Baru, județul Hunedoara și a fost cea mai importantă întâlnire a speologilor din Balcani. Evenimentul și-a propus să marcheze cei 150 de ani de la nașterea lui Emil Racoviță, părintele speologiei românești și a cuprins Congresul Național de Speologie și concursul internațional de fotografie SpeoArta, aflat la ediția cu numărul 36.  Participanții au putut lua parte la prezentări, seminarii, deplasări în teren, vizite la peșterile din Munții Șureanu și Retezat, expoziții de fotografie și spectacole multimedia. În cadrul uneia dintre sesiunile științifice speologii au aflat detalii despre specificul și strategia singurului geoparc UNESCO din România,  Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului, chiar de la directorul acestuia, dr. Alexandru Andrășanu.

Evenimentul a fost organizat de Federația Română de Speologie în parteneriat cu Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului, Geoparc Internațional UNESCO, Parcul Național Retezat, Parcul Natural Grădiștea Muncelului Cioclovina, Primăria comunei Baru, cu susținerea Universității din București, Universității Babeș – Bolyai din Cluj – Napoca și a Asociației Administrațiilor de Arii Naturale Protejate (AAANP).